Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Spații verzi, piațete cochete, Calea Victoriei pietonală. Cum ar arăta Bucureștiul amenajat pe modelul orașelor din Olanda, cu ajutorul inteligenței artificiale

Bucureștiul este casă pentru peste 1,8 milioane de oameni. Sub același acoperiș, însă, conviețuiesc un număr impresionant de mașini, 1,5 milioane. În spațiu, această sumă se traduce în aproximativ 15 milioane de metri pătrați ocupați exclusiv cu mașini. 

Bucureștiul este casă pentru 1,8 milioane de oameni, însă viața lor se desfășoară, în afara propriei locuințe, doar în spațiile rămase libere după așezarea mașinilor într-un joc de tetris. Deseori, strada reprezintă o negociere între nevoile oamenilor, trotuar mai rămâne doar culoarul pe care șoferii îl lasă liber: ”Un metru este suficient”. 

Problema este că sănătatea, aerul curat, libertatea oamenilor de a se deplasa în siguranță, a oamenilor în scaun cu rotile de a avea loc pe trotuar, a tinerilor de a socializa nu sunt negociabile. De aceea, orașele au nevoie să fie amenajate în jurul acestor nevoi, au nevoie de spații verzi, locuri de întâlnire, străzi care să ofere siguranță pietonilor, piste de biciclete și transport în comun. 

Un mod echitabil de a ne organiza străzile, spații publice accesibile, amenajări de calitate, incluzive și deschidere spre metode alternative de transport sunt primi pași care ar face din București un oraș mai sănătos. 

Locuitorii, administrația pot învăța din experiența orașelor din Vest. Un exemplu facil sunt orașele din Olanda, o țară care a luat în serios dezvoltarea sustenabilă a zonelor sale urbane. 

Însă, cum ar arăta Bucureștiul așa cum îl știm astăzi dacă străzile și spațiile publice ar fi amenajate după modelul și principiile orașelor olandeze? Am obținut un răspuns cu ajutorul inteligenței artificiale, utilizând un soft ce poate fi regăsit accesând următorul link – www.dutchcyclinglifestyle.com. Astfel, ne putem face o idee despre cum ar arăta diferite zone consacrate ale Capitalei fără mașini, accesibile pentru oameni, cu spații verzi și mobilier urban. 

Calea Victoriei

Strada Domnița Anastasia

Piața Spaniei

Strada Sfinții Voievozi

Strada Henri Coandă

Strada Doamnei

Strada Biserica Amzei

Splaiul Unirii

Imagini realizate cu ajutorul inteligenței artificiale prin intermediul www.dutchcyclinglifestyle.com

Date despre numărul de mașini din București preluate de aici.
Total
0
Shares
Pe aceeași temă