Credit foto: Lucian Gheorghiu - Facebook via Grup Cotrocenii de poveste
Pe Dâmbovița a apărut o insulă verde. Nu e metaforă, ci un plaur plutitor, instalat la Debarcaderul de la Operă, care aduce în mijlocul orașului un colț de biodiversitate inspirat din ecosistemele Deltei Dunării.
Este prima astfel de inițiativă de tip „green infrastructure” de pe râul Dâmbovița în zona urbană a Bucureștiului și face parte dintr-un proiect mai amplu de reconectare a orașului cu apa și natura.
Potrivit celor de la Nod Makerspace, insula a fost gândită ca un sistem natural autosusținut, realizat de Centrul de Cercetări Subacvatice și coordonat de cercetătorul și scafandrul Jenő Szabó. Fiecare metru pătrat conține aproximativ 30 de plante din 20 de soiuri diferite, atent selectate în funcție de modul în care se vor dezvolta în următoarele luni și ani.
“Avem pe metru pătrat cam 30 de plante. Sunt din 20 de soiuri diferite. E un scut verde al apei, care folosește și pentru animale – atât subacvatice, cât și aeriene – dar și pentru om. În plus, nici nu are nevoie de o întreținere periodică – el se autosusține pentru că nu este o invenție a omului, este invenția naturii, pe care o găsim în plaurii plutitori din Delta Dunării”, explică cercetătorul Jenő Szabó, prezent în video-ul publicat de Nod Makerspace.
Insula plutitoare este gândită ca o “soluție bazată pe natură” (nature-based solution), un concept folosit tot mai des în marile orașe europene pentru a combate poluarea apei, a reduce temperatura urbană și a sprijini fauna locală.
Pe lângă rolul ecologic, plaurul va funcționa și ca instrument educațional, integrat în programul de revitalizare urbană de la Debarcaderul de la Operă. Proiectul face parte din inițiativa “Dâmbovița Apă Dulce” și este susținut de programul “Cu Apele Curate”, în parteneriat cu Asociația Mai Mult Verde, Asociația pentru Relații Comunitare și cu sprijinul Lidl România.
De ce e importantă această intervenție
Chiar dacă are o suprafață relativ mică, insula de pe Dâmbovița e un gest simbolic, dar necesar: arată că spațiile albastre ale orașului – precum Dâmbovița, Lacul Morii sau lacurile din nordul Capitalei – pot și trebuie să fie revalorizate ecologic, estetic și social.
E și un precedent important. În planul anunțat de Primăria Sectorului 6 pentru Lacul Morii se prevede crearea unor insule de biodiversitate asemănătoare (detalii, aici). Dar insula de la Operă este prima implementată efectiv, fiind realizată de un consorțiu de organizații independente, nu de autorități.