Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Raport IEA: Consumul mondial de cărbune a atins un maxim istoric în anul 2022

Consumul global de cărbune a atins un maxim istoric în anul 2022 și se va menține aproape de acest nivel și în 2023, informează cel mai recent raport publicat joi, 27 iulie, de Agenția Internațională a Energiei (IEA). În acest an, creșterea puternică a cererii de cărbune în Asia, atât pentru generarea de energie, cât și pentru sectorul industrial, depășește scăderile înregistrate în SUA și Europa.

După cum se arată în raportul citat, consumul de cărbune la nivel mondial a crescut în 2022 cu 3,3%, până la 8,3 miliarde de tone. Această creștere a fost generată, în primul rând, de utilizarea cărbunelui în industria grea din China, India și Asia de Sud-Est

În acest an, dar și în 2024, scăderile reduse ale producției de energie pe bază de cărbune vor fi probabil compensate de creșterea utilizării în scop industrial a cărbunelui, prezice raportul. 

Piețele de cărbune au redevenit mai previzibile și mai stabile în 2023

Utilizarea cărbunelui european este de așteptat să scadă brusc în acest an, pe măsură ce sursele regenerabile se extind și în timp ce energia nucleară și hidroenergia își revin parțial din crizele recente. În SUA, îndepărtarea de cărbune este accentuată și de prețurile mai scăzute ale gazelor naturale.

După trei ani tumultoși, marcați de pandemia de COVID-19 din 2020, de revenirea puternică post-pandemie în 2021 și de tulburările cauzate de invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, piețele de cărbune au redevenit mai previzibile și mai stabile în 2023. 

Anul acesta, cererea de cărbune s-a redus cu 24% în SUA și cu 16% în UE

Potrivit IEA, se estimează că cererea mondială de cărbune a crescut cu aproximativ 1,5% în prima jumătate a anului 2023, ajungând la un total de aproximativ 4,7 miliarde de tone, susținută de o creștere de 1% în producția de energie electrică și de 2% în utilizările industriale non-energetice.  

Pe regiuni, cererea de cărbune a scăzut mai rapid decât se preconiza anterior. În prima jumătate a acestui an, cererea de cărbune s-a redus cu 24% în SUA și cu 16% în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, cererea din partea celor mai mari doi consumatori, China și India, a crescut cu peste 5% în prima jumătate a anului, depășind scăderile din alte regiuni. 

Cărbunele este cea mai importantă sursă de emisii de carbon din sectorul energetic, însă în Europa și în SUA, creșterea cantităților de energiei provenite din surse curate a pus utilizarea de cărbune într-un declin structural. Cu toate acestea, cererea rămâne îngrozitor de ridicată în Asia, chiar dacă multe din economiile din acea regiune și-au majorat semnificativ sursele regenerabile de energie”, a declarat Directorul IEA pentru Piețe Energetice și Securitate, Keisuke Sadamori, conform unui comunicat de presă IEA (detalii aici).

În 2023, China și India ar putea să fie responsabile pentru aproape 70% din consumul mondial de cărbune

Anul acesta, China și India ar putea să fie responsabile pentru aproape 70% din consumul mondial de cărbune, în timp ce SUA și Uniunea Europeană ar putea fi responsabile pentru 10%. Comparativ, în urmă cu trei decenii, SUA și Europa erau responsabile pentru 40% din consumul mondial de cărbune.

Cărbunele mai ieftin a făcut importurile mai atractive pentru unii cumpărători sensibili la preț. Importurile chineze aproape s-au dublat în prima jumătate a acestui an, iar comerțul global cu cărbune este de așteptat să crească cu peste 7% în 2023, depășind creșterea cererii generale, pentru a se apropia de nivelurile record înregistrate în 2019. Comerțul maritim cu cărbune în 2023 ar putea foarte bine să depășească recordul de 1,3 miliarde de tone stabilit în 2019.

via International Energy Agency (IEA)

Credit foto: Dominik Vanyi – Unsplash

Total
0
Shares
Pe aceeași temă