Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) lansează în consultare de piață documentația tehnică pentru achiziția serviciilor de elaborare studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București – Ilfov” traseu: București Gara de Nord – Căciulați – Snagov Plajă/ Greci.
Până la data de 5 februarie 2025 TPBI așteaptă din partea agenților economici interesați propuneri privind determinarea valorii estimate a achiziției de servicii pentru elaborarea Studiului de fezabilitate aferent traseului București Nord – Căciulați – Snagov Plajă/ Greci, precum și pentru îmbunătățirea cerințelor din specificațiile tehnice.
Traseul București Nord – Căciulați – Snagov Plajă/ Greci (aprox. 60 km de cale ferată) ce reprezintă una dintre rutele majore de deplasare pentru locuitorii din Județul Ilfov, precum și din județul învecinat, Ialomița, deservind direct nordul Municipiului București, Orașele Chitila și Otopeni, precum și comunele Mogoșoaia, Corbeanca, Tunari, Balotești, Snagov, Gruiu, Moara Vlăsiei și Grădiștea.
Obiectivul proiectului este acela de a:
- identifica investițiile necesare redeschiderii circulației feroviare pe secția Căciulați – Snagov (13 km),
- modernizarea stațiilor și punctelor de oprire existente, precum și introducerea unor puncte de oprire/ stații noi,
- amenajarea spațiilor din zona stațiilor, în particular, și a căii ferate, în general, pentru a crește accesibilitatea la și din trenuri, accesibilitatea și atractivitatea zonelor învecinate căii ferate (modernizarea intersecțiilor dintre calea ferată și căile de comunicații intersectate, modernizarea drumurilor, aleilor pietonale, instalarea de panouri fonoabsorbante, amenajarea de spații de recreere și bariere verzi etc.).
Proiectul de investiții preconizat de TPBI vizează cofinanțarea din fonduri europene nerambursabile, din cadrul Programului Transport 2021 – 2027, din cadrul axei dedicate trenurilor metropolitane din regiunea București – Ilfov, dar și din alte surse în funcție de eligibilitatea intervențiilor identificate.
Proiectul este unul complex, investițiile preconizate fiind corelate și complementare investițiilor în infrastructura feroviară rezultate din proiectele din faza I a trenului metropolitan București – Ilfov (pe traseul semi-inelului de nord al Bucureștiului, respectiv București Obor – București Băneasa – Carpați – București Nord – București Vest, și pe traseul București Nord – Chitila – Buftea – Periș), proiectul de modernizare a Complexului Feroviar București, proiectul de construcție a liniei ce va deservi viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă, proiectele de investiții pentru construirea Autostrăzii A0, Drumul Radial 4, proiectele de achiziții de material rulant derulate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară și proiectele de investiții programate și derulate de unitățile administrativ teritoriale de pe traseul analizat.
Proiectul este parte a proiectului analizat, aprobat și propus spre implementare potrivit prevederilor art. 112 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.448/2023 (punctul 1 din Anexa la OMTI „Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București-Ilfov, părțile fiind Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, precum și punctul 8 din aceeași anexă „Dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord”, părțile fiind Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. și Primăria Municipiului București).
Realizatorul documentației tehnico-economice trebuie să fie autorizat pentru lucrările de proiectare pe calea ferată, precum și alte autorizații cerute de legislația specifică și trebuie să asiste beneficiarul și în procedurile de avizare și aprobare a soluțiilor tehnice identificate precum și a indicatorilor tehnico-economici de investiții. Totodată, va trebui să acorde asistență TPBI în elaborarea documentației pentru achiziția serviciului de proiectare și a execuției lucrărilor aferente infrastructurii de transport pentru trenul metropolitan (caiet de sarcini/ specificații tehnice, cerințe tehnice etc.), documentației pentru achiziția serviciului de consultanță/ supraveghere execuție lucrări (caiet de sarcini/ specificații tehnice, cerințe tehnice etc.), documentației pentru achiziția materialului rulant feroviar (caiet de sarcini/ specificații tehnice, cerințe tehnice etc.), Contractul de Servicii Publice pentru serviciile feroviare de tren metropolitan.