Primăria Sectorului 2 desfășoară un proiect prin care își dorește să pună bazele unei infrastructuri pentru biciclete în sector. Prin implementarea proiectului este urmărită amenajarea a 36,45 km de piste pentru biciclete ce vor conecta puncte de interes local, dar și construcția unor parcări pentru biciclete.
Proiectul va fi realizat în baza unui parteneriat încheiat între Municipiul București și Sectorul 2 al Municipiului București, urmând a fi implementat pe artere principale și secundare aflate în proprietatea sau administrarea ambilor parteneri.
Important de precizat este faptul că valoarea totală a proiectului este de 42.704.914,77 lei cu finanțare integrală din PNRR. Primul traseu care va fi implementat este pe bulevardele Ștefan cel Mare și Mihai Bravu.
Greencommunity.ro l-a contactat pe Viceprimarul Sectorului 2, Andrei Panaitescu, pentru a ne oferi mai multe detalii despre stadiul acestui proiect. Astfel, acesta ne-a explicat:
”Studiul de fezabilitate este finalizat si documentațiile pentru autorizare sunt depuse la PMB de la finalul lunii decembrie. Primul traseu pe care-l dorim realizat este pe Stefan cel Mare – Mihai Bravu. O sa fie o reconfigurare. Sperăm cât mai repede să începem lucrările.
De asemenea, două parcări rezidențiale și una de tranzit vor fi inaugurate în maximum o luna. Rolul lor este de a putea strânge date în mod concret de la utilizatori astfel încât să putem prioritiza optim amplasarea altor parcări pe noua rețea velo.”
Ce presupune reconfigurarea bulevardelor Ștefan cel Mare și Mihai Bravu?
În primul rând, reconfigurarea propusă pentru cele două bulevarde presupune amenajarea unei piste pentru biciclete cu două sensuri, cu o lățime de minimum 2,4 metri pe o lungime de puțin peste 4 kilometri – Între intersecția Șos. Ștefan cel Mare – Calea Floreasca și Piața Muncii.
Pista urmează să fie separată atât de carosabil, cât și de trotuar. În funcție de spațiul disponibil, sunt propuse două soluții:
- amenajarea pe trotuare, separate de spațiul pietonal si carosabil prin spații verzi plantate cu arbori
- amenajarea pe carosabil, separat de traficul auto cu bordura, iar de pietonal cu spații verzi plantate
Și axul bulevardului urmează să fie reconfigurat, astfel:
- lățimea spațiului tramvaiului în situația existentă este de 7 metri.
- lățimea spațiului tramvaiului și autobuzelor propusă este de 10 metri, din care 1 metru stânga – dreapta vor fi rezervate spațiilor verzi plantate cu arbori
Potrivit propunerii, suprafața spațiilor verzi va crește:
- pe centrul bulevardului se vor planta aproximativ 500 de arbori
- completări pe trotuare prin plantarea a aproximativ 250 de arbori
- suprafețe spații verzi pe centrul bulevardului ~ 5000 mp
- suprafață spații verzi pe trotuare (completări) ~ 1750 mp
Un alt detaliu este reprezentat de numărul locurilor de parcare. În urma reconfigurării propuse, numărul locurilor de parcare de pe traseu va crește, de la 625 câte sunt în prezent, la 944.
Majoritatea parcursului de pe bulevardul Ștefan cel Mare va avea 3 benzi pe sens cu parcări laterale si piste de biciclete. Vor exista zone cu 2 benzi pe sens, parcări laterale si piste de biciclete (zona Spitalului Colentina). Înaintea intersecțiilor, bulevardul va avea 4 benzi pe sens, dispărând parcările pe o distanta de aproximativ 100 de metri.
Datorită faptului că autobuzele vor avea același traseu si stații cu tramvaiul, spațiile vechilor stații de la trotuar pot fi folosite pentru parcări.
În situațiile în care există o zona îngustă se propune reamenajarea bulevardului cu două benzi pe sens, parcări laterale și piste de biciclete pe carosabil.
Bicicleta este un mijloc de transport ecologic, care nu emite noxe, este cel mai eficient din punct de vedere energetic, dar și din punct de vedere al spațiului ocupat. Infrastructura pentru biciclete este relativ ieftină, iar construcția ei încurajează deplasarea pe două roți, reprezentând o soluție pentru decongestionarea orașelor aglomerate, dar și pentru limitarea poluării.
Sectorul 2 participă la Misiunea UE pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului climatic până în 2030. Astfel, își propune să realizeze proiecte sustenabile, investiții în spații publice, salubritate, colectare selectivă, dar și infrastructură pentru transport durabil, precum pistele de biciclete.