Stațiile STB din București vor avea panouri electronice de informare, unde călătorii vor putea vedea când vine următorul mijloc de transport, dar și mai multe informații despre programul de circulație.
Inițial, Primăria Capitalei anunța că acest proiect va duce la digitalizarea a 968 dintre stațiile STB din București și Ilfov și va costa aproximativ 178 de milioane de lei, dintre care aproape 28 de milioane de lei sunt finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Totuși, în licitația lansată acum, valoarea totală estimată a contractului este de 107.381.835 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 20 ianuarie.
Toate panourile ar trebui livrate și montate într-un an
Potrivit AGERPRES, durata contractului este de 13 luni, dintre care o lună pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor, furnizarea, montarea, instalarea punerea în funcțiune a echipamentelor. La acestea se adaugă perioada de garanție și suport tehnic de minim 3 ani.
”Prin instalarea unor mijloace de informare (panouri e-papper/totem e-papper și ecran multimedia) în stațiile de transport public și totodată crearea unui centru de comandă și control ce se va integra cu sistemele ITS viitoare va crește gradul de atractivitate al transportului public în Municipiul București”, prevede anunțul.
La evaluarea ofertelor, vor fi avute în vedere: componenta financiară (60%), perioada de garanție acordată echipamentelor și lucrărilor (20%), experiența profesională (20%), mai informează AGERPRES.