Pasajul Basarab intră în ultimele săptămâni de lucrări, iar circulația ar urma să revină la normal începând cu 7 septembrie, chiar înainte de începerea noului an școlar. Până atunci, constructorii lucrează pe sensul dintre Bd. Titulescu și Șoseaua Grozăvești, unde traficul este în prezent restricționat.
Potrivit Primăriei Capitalei, de săptămâna viitoare această cale de circulație va fi redeschisă, iar lucrările se vor muta pe cealaltă arteră a pasajului.
Administrația spune că, până pe 6 septembrie, vor fi finalizate intervențiile necesare pentru ca Pasajul Basarab să poată fi redeschis integral. Din 7 septembrie, odată cu începerea școlii, ar urma să fie ridicate toate restricțiile, inclusiv cele care afectează circulația tramvaielor.
Ce lucrări au fost făcute până acum
Intervențiile de pe pasaj au vizat atât structura metalică, cât și calea de rulare. Potrivit PMB, fiecare element structural aflat între Calea Plevnei și Grozăvești a fost curățat mecanic, iar fisurile au fost reparate. Pe sensul pe care traficul este restricționat a fost frezat asfaltul, inclusiv pe rampele de acces închise.
Au fost reparate bordurile de protecție și fisurile de profunzime, au fost așternute straturile suport și au fost montate rosturile de dilatație.
În prezent, muncitorii lucrează la rosturi și aplică straturi de protecție și vopsea pe tablierul metalic. Urmează turnarea noului strat de asfalt și redeschiderea circulației pe această arteră.

Lucrările continuă până la finalul anului
După redeschiderea sensului Bd. Titulescu – Șoseaua Grozăvești, intervențiile se vor muta pe cealaltă arteră a pasajului, unde vor fi realizate aceleași tipuri de lucrări. În plus, PMB anunță că va fi refăcut sistemul de iluminat și modernizat sistemul de supraveghere și monitorizare a traficului.
Administrația Capitalei estimează că până la finalul anului vor mai exista restricții temporare, însă acestea ar urma să fie limitate la câte o bandă și pe distanțe scurte, de aproximativ 50-200 de metri.
Pasajul Basarab a fost inaugurat în 2011, iar lucrările actuale fac parte din intervențiile necesare pentru refacerea și recepția obiectivului după aproximativ 15 ani de exploatare. Este o restanță rușinoasă a tuturor administrațiilor Capitalei din ultimul deceniu și jumătate, iar faptul că pasajul nu a fost niciodată recepționat a rezultat și în imposibilitatea de a realiza lucrări de întreținere și mentenanță până acum.