Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Nicușor Dan: Locurile de joacă din Parcul Cișmigiu au fost modernizate 

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a susținut o conferință de presă la redeschiderea locurilor de joacă din Parcul Cișmigiu, după încheierea procesului de modernizare. Acesta a precizat faptul că toate elementele locurilor de joacă au fost înlocuite, sunt incluzive și respectă toate standardele de siguranță. Totodată, edilul a precizat că toate locurile de joacă administrate de PMB vor fi modernizate până la finalul anului viitor.

Mesajul postat de către Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook:

”Mă bucur să vă anunț că de astăzi redeschidem două locuri de joacă și un loc pentru practicarea sportului în Grădina Cișmigiu, după finalizarea procesului de modernizare.

Celelalte două locuri de joacă existente în parc vor fi redeschise în maxim două săptămâni.

Aceste spații sunt complet modernizate, cu toate elementele înlocuite și aduse la standardele de siguranță ale anului 2023.

Locurile de joacă sunt incluzive, au minim 2 elemente (leagăne, carusele, etc.) destinate copiilor cu diferite forme de dizabilități.

Pentru modernizarea celor 40 de locuri de joacă din parcurile administrate de PMB, a fost necesară demararea unei investiții ample, având în vedere faptul acestea nu au mai fost reparate/modernizate din anul 2010, motiv pentru care au ajuns la un grad de uzură foarte mare.

Până în prezent, am modernizat 10 spații de joacă, iar pentru restul de 30 suntem în procedură de achiziţie prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București.

Toate locurile de joacă pe care le administrăm vor fi complet modernizate până la sfârşitul anului viitor.”

Printre celelalte investiții realizate de către administrație în Parcul Cișmigiu, tot în acest an a fost redeschis și Podul Mare, construit în urmă cu peste 100 de ani, după ce a trecut printr-un proces de consolidare și reabilitare – detalii aici. Înainte de reabilitare, Podul Mare se afla într-o stare avansată de degradare și reprezenta un pericol pentru oamenii care îl traversau.

Credit foto: Facebook / Nicușor Dan

Total
0
Shares
Pe aceeași temă