Nicușor Dan, Primarul General al Bucureștiului, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook faptul că a depus cereri de finanțare din Fondul Local al Planului Național de Redresare și Reziliență pentru mai multe proiecte în domeniul transportului public. Valoarea totală a acestor proiecte este de 1.264.408.151,8 lei, adică aproape 256 milioane de euro.
Aceste proiecte de investiții vizează achiziția a 135 de autobuze electrice, 60 de microbuze electrice, 46 de tramvaie de 27 de metri și 8 troleibuze. De asemenea, Primăria mai dorește să doteze 1.272 de stații de transport public cu echipamente care să afișeze informații în timp real privind organizarea și funcționarea programului de circulație al vehiculelor, atât vizual cât și audio.
Mesajul postat de Nicușor Dan:
”Am depus cereri de finanțare pentru mai multe proiecte în domeniul transportului public în cadrul celui de-al doilea apel pentru dezvoltarea durabilă a localităților, finanțate din Fondul Local al Planului Național de Redresare și Reziliență.
- Dacă va fi aprobat proiectul, vom putea achiziționa 135 de autobuze electrice care vor circula pe traseele care fac legătura între diferitele cartiere ale Capitalei. Valoarea acestor proiecte este de 198.138.675 lei, respectiv 183.985.912,5 lei.
- De asemenea, vom putea cumpăra 60 de microbuze electrice și stațiile de încărcare aferente acestora. În acest sens, vom încheia cu Primăria comunei Snagov un parteneriat. 50 de microbuze vor reveni Bucureştiului, iar 10 – comunei Snagov. Valoarea acestui proiect este de 88.608.600 lei.
- Am cerut finanțare și pentru achiziția a 46 de tramvaie de 27 de metri lungime. Valoarea acestui proiect este de 701.780.112 lei.
- Un alt proiect pentru care am aplicat vizează achiziția a 8 troleibuze, care le vor înlocui parțial pe cele care circulă pe linia 69, pe traseul Gara de Est (Gara Obor) – Bd Carol I – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Cartierul Cotroceni – Cartier Drumul Taberei. Valoarea acestui proiect este de 23.235.144 lei.
- Tot pentru un transport în comun cât mai atractiv, am cerut finanțare pentru dotarea a 1.272 de stații de transport public (din cele 2.271 existente) cu echipamente care să afișeze informații în timp real privind organizarea și funcționarea programului de circulație al vehiculelor, atât vizual cât și audio. Valoarea acestui proiect este de 68.659.708,30 lei.”
Sursă foto: Facebook Nicușor Dan