Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Cum vede Mugur Isărescu conceptul de sustenabilitate. Guvernatorul BNR a scris un articol despre provocările generate de politicile privind protecția mediului

”Durabilitatea și schimbările climatice – un act de echilibru mai delicat” este titlul unei expuneri semnate de Mugur Isărescu, care a fost publicată în cadrul Obserwator Finansowy, publicația de specialitate aflată sub egida Băncii Naționale a Poloniei.

Pornind abrupt cu motto-ul „Acționează responsabil, gândește sustenabil”, Guvernatorul Băncii Naționale a României vorbește pe larg, în articol, despre provocările pe care le determină standardele ESG (Mediu, Social, Guvernanță) pentru activitatea băncilor centrale, evidențiind modalitățile specifice prin care acestea pot contribui la tranziția către o economie verde, fără să-și pericliteze obiectivul fundamental – cel de menținere a stabilității prețurilor.

Autorul face referire la eforturile internaționale de coordonare a politicilor publice având ca scop atenuarea impactului schimbărilor climatice, la umărirea standardelor care asigură dezvoltarea durabilă a societății, la realizarea de analize privind accesul la finanțarea verde, precum și la construirea unui tablou de monitorizare a riscurilor climatice asupra sectorului bancar din România.

”Economia și sistemul financiar din toată lumea au cunoscut transformări majore în ultimele decenii, impulsionate de globalizare și digitalizare și remodelate de puncte cheie de inflexiune, cum ar fi criza financiară din 2008, pandemia de Covid-19 și schimbările geopolitice. Mai mult decât atât, schimbările climatice (…), fenomen ajuns la un punct critic, complică și mai mult procesul de rezolvare rezonabilă și echitabilă a acestor evoluții complexe”, susține Mugur Isărescu.

În opinia sa, schimbările climatice reprezintă o realitate dură, nu un fenomen temporar, ci unul care afectează generațiile viitoare. ”Pentru piața financiară, riscurile legate de schimbările climatice înseamnă cel mai probabil pierderi, în timp ce mult dorita tranziție către o economie verde aduce costuri suplimentare. În plus, în imaginea mai largă a durabilității, aspecte precum diversitatea, incluziunea sau etica sunt adesea trecute cu vederea sau minimizate în căutarea redresării economice. (…) Finanțarea responsabilă joacă un rol cheie în procesul de adaptare a dezvoltării economice la valorile etice, sociale și de protecția mediului”, subliniază Guvernatorul BNR. Acesta explică că încorporarea principiilor ESG în procesele de luare a deciziilor este atât o provocare, cât și o oportunitate pentru sistemul financiar în ansamblu.

Pe de altă parte, șeful Băncii Centrale de la București apreciază importanța pe care o au fondurile incluse în programul NextGenerationEU, a cărui punct central este constituit de facilitatea de redresare și reziliență, de care pot beneficia toate statele Uniunii Europene prin planurile naționale aprobate. ”Aceste fonduri pot sprijini în mod clar avansarea pe calea convergenței, abordând disparitățile regionale și inegalitatea. Pentru România, este o șansă unică de a continua schimbările structurale care asigură o dezvoltare durabilă a economiei și societății sale”, punctează Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR mai arată că toate studiile realizate până în prezent susțin ideea că o tranziție verde ordonată este esențială pentru România, unde industriile cu consum intens de carbon dețin 50% din activele totale ale companiilor și generează 40% din valoarea adăugată a economiei. ”Aproape jumătate din împrumuturile corporative acordate de băncile din România sunt destinate firmelor care pot fi afectate de schimbările climatice, în timp ce activele verzi reprezintă doar aproximativ 3% din portofoliul instituțiilor de credit locale. Aceste evaluări subliniază spațiul considerabil pentru stimularea finanțării tranziției ecologice, mai ales că proiectele de investiții verzi (estimate la 60 miliarde de euro) urmează să exercite un impact semnificativ asupra creșterii și dezvoltării economice a țării”, scrie șeful Băncii Centrale.

În final, Mugur Isărescu atrage atenția asupra faptului că băncile centrale din întreaga lume, încredințate de către public cu sarcina de a atinge stabilitatea prețurilor și de a păstra stabilitatea financiară, trebuie să urmărească îndeaproape și noile tendințe, inclusiv cele care privesc cerințele ESG.

”Atingerea stabilității prețurilor pe termen mediu, acționând în același timp ca un gardian al stabilității financiare, este deja un act de echilibru delicat pentru multe bănci centrale de pe tot globul. Abordarea noilor provocări asociate drumului către sustenabilitate face din această misiune un act de echilibru și mai delicat”, a conchis Guvernatorul BNR.

Articolul integral pe tema sustenabilității și a schimbărilor climatice scris de Mugur Isărescu poate fi citit AICI.

Credit foto: LCV / Shutterstock.com

Total
0
Shares
Pe aceeași temă