Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Criză feroviară evitată în ultimul moment: CFR SA și CFR Călători au ajuns la un acord privind plata datoriilor și evită suspendarea a 68 de trenuri. CFR Călători spune că n-are bani și prezintă lista tuturor datoriilor

După 24 de ore de incertitudine și un anunț oficial privind suspendarea mai multor trenuri din toată țara, Compania Națională de Căi Ferate ”CFR SA” a renunțat marți, 21 octombrie, la măsura blocării circulației. Administratorul infrastructurii feroviare a anunțat că a ajuns la un acord cu CFR Călători pentru stingerea datoriilor restante, în valoare de aproape 80 de milioane de lei.

Prin acest angajament comun, CFR Călători va achita sumele datorate prin plăți directe și prin compensarea creanțelor reciproce. Trenurile vor circula normal, iar planul de suspendare anunțat cu doar o zi înainte a fost anulat.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat inițial că va suspenda temporar circulația a 68 de trenuri, dintre care 52 Regio și 16 InterRegio, din cauza neachitării la termen a Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (T.U.I.) — o taxă pe care operatorii feroviari o plătesc pentru fiecare kilometru parcurs pe rețeaua națională.

CFR S.A. dispusese suspendarea a 68 de trenuri

Suma restantă ajunsese la peste 100 de milioane de lei, iar CFR SA a explicat într-un comunicat separat că neîncasarea acestor bani afectează grav fluxul de lichidități al companiei și chiar plata salariilor angajaților. Printre consecințele directe: plata doar parțială a chenzinei, întârzierea plății orelor suplimentare și restanțe de luni de zile către furnizori.

Lista trenurilor suspendate includea rute-cheie pentru transportul intern, precum:

  • București – Brașov (IR 1633, IR 1634)
  • București – Iași (IR 1661, IR 1662)
  • București – Constanța (R 8005)
  • Timișoara – Oradea (IR 1537, IR 1539)
  • Sibiu – Sighișoara (R 2563, R 2567, R 2568), dar și linii regionale vitale pentru navetiști, precum Bacău – SuceavaBuzău – Brazi sau Cluj – Bistrița.

O nouă reconciliere între cele 2 companii, a intervenit și Ministrul Transporturilor

Potrivit comunicatului CFR SA, dialogul dintre cele două companii de stat a fost „constructiv”, iar disponibilitatea manifestată de conduceri a făcut posibilă anularea măsurii. Compania de infrastructură afirmă că va monitoriza îndeaproape respectarea graficului de plată și „va aplica măsuri corective” dacă acordul nu va fi respectat.

Criza a generat reacții și la nivel guvernamental. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, a cerut public celor doi directori – Traian Preoteasa (CFR Călători) și Ion Simu (CFR SA) – să găsească o soluție „prin dialog”, avertizând că în caz contrar „vor urma măsuri împotriva ambilor”, amenințând că ”cine nu înțelege că este în slujba cetățeanului va pleca acasă”.

”Situația creată este una cu impact social, iar eu, ca ministru, sunt obligat să iau decizii pentru cetățeni. (…) Cred că cei doi (n.r. directori) nu au înțeles că principala lor obligație nu este să câștige bani în detrimentul serviciilor publice prestate. Rolul lor este să ofere servicii publice de calitate și nu să se folosească de funcțiile pe care le dețin pentru răfuieli personale.”, a declarat ministrul Ciprian Șerban.

Oficialul a precizat că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a alocat deja 243 de milioane de lei către CFR Călători pentru luna octombrie: ”Această sumă este destinată inclusiv plății datoriilor de peste 70 de milioane de lei pe care CFR Călători le are acum față de CFR Infrastructură, administratorul infrastructurii feroviare.”, a explicat ministrul.

Explicațiile CFR Călători: E tot mai greu să asigurăm serviciul public

”Necesitatea asigurării serviciului public a constituit și constituie în continuare o prioritate pentru CFR Călători cu toate că devine din ce în ce mai greu de îndeplinit acest deziderat în condiţiile subfinanţării acute a sistemului și cu atât mai mult atunci când se suprapune peste neplata (sau plata mult întârziată) a facilităților de călătorie acordate de statul român pentru călătoriile cu trenul pentru diferite categorii sociale.”, spune CFR Călători într-un comunicat dat publicității.

Reprezentanții CFR Călători spun că se fac toate demersurile necesare astfel încât, în limita prevederilor legale, să achite către CFR SA sumele datorate ca urmare a utilizării infrastructurii feroviare publice.

În luna octombrie 2025, CFR Călători a primit de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) următoarele sume:

  • în data de 15 octombrie a.c., 133 de milioane de lei ce reprezintă compensaţia care a fost utilizată pentru plata salariilor şi a obligaţiilor către Bugetul de Stat, obligaţii care sunt în cuantum de 158 milioane de lei (diferenţa a fost suportată din încasările CFR Călători);
  • în data de 21 octombrie a.c. a intrat în conturile companiei suma de 105 milioane de lei reprezentând facilităţi. Această sumă va putea fi utilizată de către CFR Călători începând cu data de 22 octombrie 2025, conform unei adrese emise de către Trezoreria Bucureşti, pentru plăți parţiale a datoriilor restante către diverşi furnizori.

Ce datorii mai are CFR Călători

Potrivit aceluiași comunicat, compania are datorii restante cuprinse, ca vechime, între 30 -180 de zile către diferiţi furnizori pentru plata: TUI, energie electrică, motorină, reparații și salubrizare material rulant, etc.

Structura cheltuielilor lunare în sumă de 360 de milioane de lei ale CFR Călători este următoarea:

  • TUI 60.000.000 lei
  • energie 40.000.000 lei
  • obligații bugetare ANAF inclusiv eșalonarea 80.000.000 lei
  • salarii 80.000.000 lei
  • motorină tracţiune 30.000.000 lei
  • cheltuieli reparații, salubrizare, pază, etc 45. 000.000 lei
  • alți furnizori 25.000.000 lei.

Din datoria restantă reprezentând TUI, compania a efectuat plăți în cuantum de 10 milioane lei din fonduri proprii în perioada 16 – 20.10. 2025, urmând ca o nouă plată în cuantum de 30 de milioane de lei să se efectueze în data de 22 octombrie 2025. O altă sumă urmează a fi compensată pentru prestațiile efectuate de către CFR Călători, către CFR SA.

CFR Călători respectă legislația care prevede plata facturilor scadente, în funcție de vechimea acestora, prevedere cuprinsă în Codul Fiscal, plăţile făcându-se în consecinţă, se mai arată în comunicatul de presă.


Citește și: Transportul feroviar, în criză: CFR Călători riscă suspendarea trenurilor Regio din 1 septembrie. Datorii de 8 milioane € la CFR SA, administratorul infrastructurii




Total
0
Shares
Pe aceeași temă