Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a înaintat Consiliului Local un proiect de extindere a pistelor pentru biciclete de pe malurile râului Cibin, se arată într-un comunicat remis recent de către municipalitatea sibiană.
Conform indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, pistele de pe malurile Cibinului se vor extinde în amonte și în aval de cele existente, date în folosință anul acesta, cu încă 3,1 kilometri, valoarea investiției fiind estimată la 45,9 milioane de lei (circa 9,2 milioane de euro).
După cum informează sursa citată, o firmă specializată, angajată de Primăria Sibiu să realizeze studiul de fezabilitate, a finalizat deja această documentație. Următoarea etapă, după supunerea la vot a proiectului, va fi realizarea planului tehnic, iar ulterior proiectul se va depune pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul Programului Regional Centru 2021-2027.
Proiectul va pune accent pe revigorarea cadrului natural
Primăria Sibiu anunță că, din totalul de 3,1 kilometri de piste pentru biciclete, o porțiune de 1,4 kilometri se va amenaja pe tronsonul dintre podul peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului și calea ferată/șoseaua Alba Iulia. “Pe lângă pista pentru biciclete, pe acest tronson se vor realiza și două pasarele ciclopietonale”, mai înștiințează comunicatul menționat anterior.
Cea de a doua porțiune de lucrul, de 1.7 kilometri, va fi pe tronsonul dintre șoseaua de centură a Sibiului și strada Podului.
“La fel ca în cazul primului proiect de amenajare a malurilor, lucrările vor include stabilizarea malului și reamenajarea acestuia, fiind complexe și având un grad de dificultate crescut. Și în acest caz se va pune accent pe revigorarea cadrului natural prin amenajarea zonelor verzi cu iarbă, plante și arbori. De asemenea, se va monta mobilier urban, iluminat public, hot spot-uri WiFi și sisteme de supraveghere video pentru siguranță și descurajarea actelor de vandalism”, mai transmite municipalitatea sibiană.
via Primăria Sibiu