Mara Cristea, Deputy CEO Finance & Planning Division OTP Bank România, spune – în cadrul unui interviu acordat publicației GreenCommunity – că românii au devenit din ce în ce mai conștienți de impactul pe care alegerile proprii le au asupra mediului, subliniind că implicarea ține în primul rând de educație, iar o soluție ar fi includerea sustenabilității și în programele de formare profesională.
”Există inițiative de succes în mediul privat și în administrație, unde vedem cum primăriile, precum cea din Oradea, au dezvoltat mencanisme de finanțare sustenabile și dezvoltă proiecte publice verzi”, explică Mara Cristea. În opinia sa, pentru tranziția la o economie verde, pe lângă reglementări aliniate, sunt necesare acum tot mai multe măsuri, cum ar fi stimulente fiscale sau fonduri de garantare pentru investițiile și practicile sustenabile.
”Aceste programe, împreună cu o legislație clară pot ajuta la alinierea întregii industrii la obiectivele de sustenabilitate și poate facilita tranziția către o economie mai verde și mai durabilă”, punctează oficialul OTP Bank.
Faceți parte din top managementul uneia dintre cele mai mari bănci din țara noastră, fiind în contact direct și permanent cu oameni și companii. Astfel, primiți informații la prima mână, observați trenduri și cutume, sunteți la curent în timp real cu schimbările de comportament economic și social. Fiind în această poziție, vă rog să ne precizați cum se adaptează societatea și economia din România la principiul sustenabilității, cât de interesați sunt românii de subiectul protecției mediului și ce măsuri sunt necesare pentru a crește implicarea oamenilor?
Interesul românilor pentru protecția mediului și pentru practicile sustenabile este în creștere. Societatea și economia locală se adaptează treptat la cerințe, diferența în felul în care o face fiecare, fiind ritmul. Societatea, la fel ca la nivel individual, are un grad de asimilare propriu, pe când zona de business este stimulată să ia măsuri de politici, norme, așteptări sociale și considerente economice.
Este un subiect din ce în ce mai important și mai relevant pentru societate și economie și observ o creștere a interesului și a implicării, alimentate de mai mulți factori. Programele de educație și conștientizare privind sustenabilitatea au contribuit la creșterea nivelului de informare al populației cu privire la problemele mediului înconjurător și la soluțiile posibile. Programele ne ajută să ne dăm seama că nu suntem izolați de tendințele globale, să conștientizăm problemele climatice și poluarea, mai ales că o vedem zi de zi.
O soluție ar fi includerea sustenabilității și în programele de formare profesională
În momentul în care devenim mai conștienți de impactul pe care alegerile noastre le au asupra mediului, vrem să vedem un răspuns atât din partea societății, cât și a economiei. Implicarea ține în primul rând de educație, iar o soluție ar fi includerea sustenabilității și în programele de formare profesională. Susținut mai departe prin campanii de conștientizare și stimulente sau programe verzi, aceste practici câștigă teren pentru că prin politici fiscale, precum un nivel de taxare redus pentru investiții în tehnologii verzi, generează apoi performanță și inovație. Există inițiative de succes în mediul privat și în administrație, unde vedem cum primăriile, precum cea din Oradea, au dezvoltat mencanisme de finanțare sustenabile și dezvoltă proiecte publice verzi.
Este un sector în dezvoltare, de aceea cel mai convingător argument pentru creșterea nivelului de implicare trebuie să pornească la nivel de societate din dorința de a trăi într-un mediu mai curat și de la avantajele pe care ni le aduce inovația în acest domeniu.
Asimilarea principiilor de sustenabilitate în orice business înseamnă automat asumarea ideii de economie morală. Cum vede Mara Cristea drumul societății și economiei din România spre sustenabilitate, care sunt provocările și ce face OTP Bank în spiritul promovării conceptului de ”economie morală”? Cum se traduce în mod concret conceptul de sustenabilitate în activitatea de zi cu zi a OTP Bank și ce măsuri întreprinde banca în direcția protecției mediului?
Există multe semnale promițătoare, comportamentele și oamenii se schimbă, iar companiile lucrează pentru a-și reduce amprenta de carbon. Avem obiective comune și această schimbare la nivel social va dura. Sunt încrezătoare că vom ajunge la ea prin angajarea la nivel personal, a comunităților, într-un mod participativ. Asimilarea principiilor de sustenabilitate în orice afacere este, într-adevăr, echivalentul asumării unei economii morale.
La OTP Bank acționăm în mai multe direcții. În primul rând, prin definirea unei Strategii de sustenabilitate în 2022, am identificat ariile din sfera ESG în care banca poate avea impact semnificativ și am definit obiective concrete și priorițăți de acțiune în 3 plioni de responsabilitate: ca furnizor de servicii financiare, ca angajator și actor social. Aceste priorități ESG – prin obiective cheie – sunt o componentă importantă a strategiei de afaceri a băncii pe termen mediu.
Am implementat o guvernanță ESG definind structuri și responsabilități care să asigure implementarea strategiei ESG, în acest fel asigurându-ne că organele de conducere ale băncii sprijină nemijlocit și monitorizează transformarea sustenabilă. Lucrăm la dezvoltarea unei culturi de sustenbilitate pornind din intern, unde am creat un spațiu de comunicare Green Dot prin care diseminăm noțiuni si acțiuni de sustenabilitate pentru educarea angajaților, organizăm traininguri specifice, dar și acțiuni de voluntariat dedicate protecției mediului înconjurător, prin care, prin exemplu personal și acțiuni comune atingem comunități mai largi.
Prin campania “Vrem o Dunăre fără plastic” ne dorim creșterea gradului de conștientizare în privința poluării apelor
Cea mai recentă inițiativă, care a mobilizat multe resurse interne este campania “Vrem o Dunăre fără plastic”, realizată în urma documentării surselor de poluare ale Dunării în zona de vărsare a râului Jiu. Obiectivul acestei inițiative a fost creșterea gradului de conștientizare în privința poluării apelor, campania fiind o componentă a programuui de mediu dezvoltat în anul 2022 împreună cu Asociația Ape fără Plastic, prin care peste 700 de kilograme de deșeuri au fost colectate de către voluntarii OTP Bank, în cadrul acțiunilor de ecologizare pe râul Jiu.
Tot la nivel intern, cu un grad ridicat de participare, urmărim practici pentru reducerea consumului de energie, gestionarea responsabilă a deșeurilor și reducerea generală a amprentei de carbon. De exemplu, în doi ani de zile consumul de hârtie a fost redus cu 40%.
În aceeași măsură ne sprijinim clienții către acest tip de practici, prin produse financiare care susțin afacerile să adopte practici durabile. Pe plan local am finanțat independent, sau cu sprijinul grupului, un portofoliu în creștere de proiecte sustenabile, care la nivelul anului trecut s-au ridicat la o valoare de peste 170 milioane euro, cu un impact de peste 91.600 tone de emisii de CO2 evitate pe an. Sunt proiecte din zona construcției de clădiri eficiente energetic sau de producție de energie solară și eoliană, cu o capacitate de 77 MWh.
Sustenabilitatea, protecția mediului, finanțarea verde sau impactul schimbărilor climatice devin încet-încet repere importante pe agenda tuturor companiilor. Procesul de implementare a standardelor ESG (Environmental, Social and Governance) vine la pachet cu numeroase provocări. Personalizând, care sunt principalele provocări/probleme pe care le întâmpinați la OTP Bank, cum face față banca acestor provocări și ce măsuri legislative sunt necesare pentru a ușura misiunea unei companii pe drumul sustenabilității?
Trecerea la un comportament sustenabil necesită timp, schimbare, iar la OTP Bank întâmpinăm acest lucru prin faptul că avem de partea noastră cultura adaptării și flexibilitatea organizațională. Este o calitate cultivată în cadrul organizației în ultimii ani în cadrul procesului de transformare al băncii, urmată de integrarea ESG în strategia noastră de dezvoltare, pentru a putea lua în calcul impactul ESG în cadrul investițiilor pe care le realizăm sau al finanțărilor acordate.
Stimulente fiscale sau fonduri de garantare pentru investițiile și practicile sustenabile
Avem un angajament puternic din partea leadership-ului pentru practica sustenabilă a băncii și o schimbare culturală în cadrul organizației, lucru ce s-a concretizat anul trecut prin fondarea departamentului ESG, care coordonează procesul de transformare ESG a băncii și implementarea acțiunilor definite prin strategia de mediu, practici sociale și guvernanță.
Transformarea ESG este un proces foarte complex, presupune integrarea unor standarde laborioase, în continuă evoluție, pentru toți actorii economici. Așadar, aduce multe provocări prin eforturile și costurile de transformare, vizibile, deocamdată, mai ales pentru companiile mari și instituțiile financiare care în curând trebuie să raporteze indicatori de sustenabilitate din ce în ce mai elaborați. Astfel organizațiiile au nevoie să colecteze, să prelucreze și să țină cont în decizii de mult mai multe informații despre furnizori, clienți si procese proprii. Pentru companiile mici și mijlocii, clienți sau furnizori afectați de colectarea acestor informații, decalajul între standardele emergente și practică sau raportul efort/beneficii percepute este mare, așadar un proces adecvat de educare și informare va fi necesar la fiecare nivel, pe măsură ce apar politici și reglementări noi.
Referitor la legislație, practica europeană și cadrul local ne oferă din ce în ce mai multe instrumente pentru a deveni sustenabili și responsabili după standarde și indicatori din ce în ce mai clare, definiți și comparabili, ceea ce este salutar. Aceste reglementări ar trebui și „popularizate” / explicate public pentru a fi înțelese și integrate corespunzător de toți actorii economici.
Pe lângă reglementări aliniate, sunt necesare acum tot mai multe măsuri, cum ar fi stimulente fiscale sau fonduri de garantare pentru investițiile și practicile sustenabile. Aceste programe, împreună cu o legislație clară pot ajuta la alinierea întregii industrii la obiectivele de sustenabilitate și poate facilita tranziția către o economie mai verde și mai durabilă.
Valoarea portofoliului de finanțări verzi depășește 170 milioane euro
Ce direcții strategice urmează OTP Bank în politica sa privind responsabilitatea socială, ce rezultate a consemnat banca din acest punct de vedere și care sunt planurile de viitor? Pe de altă parte, ce face Mara Cristea în viața de zi cu zi pentru a fi sustenabilă? Ce poate face concret un om sau o firmă pentru a sustenabil/ă?
Politica ESG a OTP Bank este construită pe trei piloni principali, produs, planetă și oameni, care adresează pentru noi responsabiltiatea de furnizor, angajator și actor social responsabil. Ca furnizor și partener de finanțare integrăm factorii ESG în politica de prudențialitate și facilităm dezvoltarea proiectelor cu emisii de carbon reduse, care au un impact pozitiv asupra mediului, valoarea portofoliului depășind 170 milioane euro.
Generăm ca angajator multe oportunități pentru implicarea echipei în acțiuni și decizii ce țin de mediul înconjurător și comunitate. Am ales să mă implic în mod activ în două dintre campaniile mari și tare dragi sufletulului meu, este vorba despre cea mai recentă campanie de mediu “Vrem o Dunăre fără plastic”, prin care vrem să ridicăm nivelul de conștientizare în privința poluării apelor și turul ciclist OTP Charity Tour, prin care susținem o cauză socială locală. Acestea sunt două dintre programele de impact ale băncii, atât din perspectiva rezultatelor imediate, cât și al comportamentelor pe care le generează pe termen lung. Setarea obiectivelor generează consecvență, așa că vom continua aceste programe, alături de cele de educație financiară pe care le desfășurăm la nivel de comunitate.
Din perspectivă personală, am adoptat și promovez comportamente responsabile pentru reducerea consumului de resurse, fie că este vorba de energie, apă sau chiar hârtie, iar aici am de partea mea și practicile pe care le urmărim în bancă, ceea ce face, cel puțin la birou, totul să fie ceva mai ușor. Mă bucură să văd că și la noi acțiunile de mediu prind teren și sunt o susținătoare implicată a acțiunilor de voluntariat, pentru care am și susținerea colegilor. Iar grupul de voluntari al OTP Bank a crescut constant de la acțiune la acțiune, pentru programele prin care adunăm deșeuri pentru a avea ape curate, documentăm sursele de poluare, susținem cauze sociale și contribuim pentru a oferi șanse mai bune comunităților locale.