Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Bogdan Suditu: ”Prea des, în București, diverse proiecte de investiții au eticheta de regenerare urbană, deși nu e așa”

Bogdan Suditu, Conferențiar Universitar Doctor Facultatea de Geografie – Universitatea din București și Preşedintele Comisiei Tehnice de Urbanism din Primăria Municipiului București, atrage atenția asupra faptului că multe dintre proiectele de investiții care se derulează în Capitală sunt camuflate sub eticheta de regenerare urbană, chiar dacă este vorba numai despre niște reconfigurări a spațiului public, prin lărgirea trotuarelor cu tăierea zonelor verzi sau schimbarea de borduri și pavele.

”Prea des în ultima vreme în București, diverselor proiecte de investiții li se pune eticheta de regenerare urbană, deși nu e neapărat regenerare urbană. În fapt, acest principiu presupune un set de acțiuni, politici publice, investiții, schimbări legislative, concurs de soluții, deci teritorii bine-delimitate care sunt în degradare sau nu funcționează foarte bine, iar picătura aceea de transformare să aducă cel puțin două din trei beneficii: de natură fizică, de natură economică și, respectiv, de natură socială… Nu este regenerare urbană în momentul în care lărgești trotuarele luând din spațiul verde, pui bariere pe trotuare care sunt de fapt spații publice sau înlocuiești pavelele sau bordurile”, a subliniat Bogdan Suditu, în cadrul conferinței ”Orașul la scară umană – Manifest pentru regenerare urbană durabilă”, organizată de publicația GreenCommunity.

Pentru a materializa perspectivele și viziunile exprimate în cadrul dezbaterii, conferința organizată de GreenCommunity a fost completată de o Expoziție de proiecte de regenerare urbană dezvoltate de administrațiile publice locale sau de investitori privați, cum ar fi refuncționalizarea unor zone industriale, amenajarea spațiului public și revitaliarea unor obiective de interes din București (Credit foto: Iustin Ichim)

Regenerarea urbană trebuie să dinamizeze spațiul public

În opinia sa, regenerarea urbană nu trebuie să-i înlăture pe unii și să-i cheme doar pe alții, ci din contră trebuie să dinamizeze spațiul public. Preşedintele Comisiei Tehnice de Urbanism a Capitalei, consideră că Bucureștiul are nevoie de o combinare a acțiunilor publice și private, în așa fel încât teritoriile urbane degradate, adică țesuturile istorice construite, zonele industriale în abandon sau periferiile care s-au dezvoltat haotic în ultimii ani, au nevoie de o acțiune concertată, publică și privată, bine organizată, astfel încât acestea să fie îndreptate, regenerate.

”Deja este mult mai bine decât acum un an, decât acum trei ani, decât acum cinci ani. Discutăm tot mai mult despre ceea ce înseamnă regenerare urbană, utilizăm tot mai corect termenii și ducem proiectele publice către ideea de regenerare urbană în așa fel încât o balustradă costisitoare din sticlă de-a lungul Dâmboviței să nu fie vândută publicului larg ca regenerare urbană, când de fapt nu este regenerare urbană. Din contră, putem vorbi cu adevărat de regenerare urbană dacă gândim întreg culoarul Dâmboviței ca un culoar de regenerare urbană și nu doar firul apei de Apele Române, nu doar taluzurile tot de la Apele Române, ci și viața urbană de pe o parte și alta, cu toate conexiunile sale, verzi și albastre”, a explicat Bogdan Suditu.

În primul panel al conferinței ”Orașul la scară umană – Manifest pentru regenerare urbană durabilă” au luat cuvântul Bogdan Suditu, Maria Duda, Jan Demeyere și Andrei Corbet-Nits (Credit foto: Iustin Ichim)

Urbanismul este arta negocierii dintre interesul public și interesul privat

Oficialul de Primăria Municipiului București a mai vorbit, în cadrul conferinței organizate de GreenCommunity, despre importanța dezbaterii și conlucrării dintre administrație, investitorii privați, specialiști și societatea civilă.

”În activitatea mea de la comisie, de foarte multe ori am avut surpriza neimplicării administrației publice. Acest lucru poate fi înțeles în contextul în care dacă nu avem un proces foarte clar cum se face comunicarea cu dezvoltatorul, cum se fac realmente consultările despre soluții, care să fie analizate și dezbătute, foarte mulți oameni din administrație spun că nu vor să se expună pentru că poate fi considerat trafic de influență. În aceste condiții, ne confruntăm cu o absență a dezbaterii, cu o lipsă a discuțiilor între părțile implicate.

Până la urmă, urbanismul este arta negocierii dintre interesul public și interesul privat, dar din nefericire din absența actorului public, motivată sau nemotivată, singurul care joacă este actorul privat. Uneori, acesta poate juca cinstit, dar alteori poate să înțeleagă că este un spațiu de manevră atât de mare încât să forțeze limitele. Și avem nenumărate exemple în acest sens”, a punctat Bogdan Suditu.

Domnia sa consideră că pentru regenerarea urbană durabilă este nevoie ”să dezbatem și să fim proactivi”. ”De foarte multe ori profesioniștii așteaptă să se întâmple ceva rău pentru a lua atitudine, fără să se implice în modificarea cadrul normativ. Așteptăm acest lucru de la celălalt, însă celălalt nu există”, a mai declarat președintele Comisiei Tehnice de Urbanism.

Bogdan Suditu a subliniat importanța dezbaterii și conlucrării dintre administrație, investitorii privați, specialiști și societatea civilă atunci când vine vorba despre regenerarea urbană durabilă (Credit foto: Iustin Ichim)

Proiectul de regenerare urbană a râului Dâmbovița va fi dezbătut în consiliul general în această lună

Bogdan Suditu a vorbit despre un exemplu pozitiv de conlucrare a părților implicate în politicile de urbanism, anunțând, în premieră la conferința organizată de GreenCommunity, că la finalul lunii mai, proiectul de regenerare urbană a râului Dâmbovița va fi dezbătut în consiliul general al Primăriei Municipiului București.

Practic, primăria Capitalei vrea să colaboreze cu Ministerul Dezvoltării şi cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti în vederea realizării unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru regenerarea coridorului râului Dâmboviţa. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de de la începutul săptămânii viitoare a Consiliului General al Capitalei. Colaborarea vizează elaborarea şi implementarea PUZ “Regenerarea la nivel metropolitan a coridorului râului Dâmboviţa – Plan Dâmboviţa 2050”.

Se doreşte transformarea coridorul râului într-un “element unificator” al zonelor traversate şi un generator de activităţi de interes public. Alte obiective sunt reorganizarea circulaţiilor, extinderea spaţiilor plantate, revitalizarea spaţiilor publice şi a zonelor construite adiacente, crearea de zone cu nivel scăzut de emisii şi condiţii pentru soluţii bazate pe natură, asigurarea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a lucrărilor hidrotehnice.

Despre proiectul ”Orașul la scară umană”, marca GreenCommunity

Dezbaterea și expoziția "Manifest pentru regenerare urbană durabilă" reprezintă un eveniment satelit al festivalului Romanian Design Week 2023. Evenimentul este organizat de GreenCommunity, prezentat de UniCredit Bank, cu susținerea partenerilor FIP Consulting, Speedwell, Exim Banca Românească și Ordinul Arhitecților din România – Filiana București.

”Orașul la scară umană – Manifest pentru regenerare urbană durabilă” a adus în fața comunității un dialog între autorități din administrația locală, specialiști în urbanism și arhitectură, dezvoltatori imobiliari și reprezentanți ai societății civile pe tema reorganizării, revitalizării și reinventării spațiilor din oraș.

Speakerii dezbaterii, moderate de Teodora Tompea (jurnalist DIGI24), au fost: Bogdan Suditu (Conferențiar Universitar Doctor Facultatea de Geografie – Universitatea din București și Preşedinte Comisia Tehnică de Urbanism din Primăria Municipiului București), Stelian Bujduveanu (Viceprimar General Municipiul București), Radu Mihaiu (Primar Sector 2 București), Irina Meliță (Vicepreședinte Ordinul Arhitecților din România – Filiala București), Maria Duda (Arhitect BAZA. Deschidem Orașul), Jan Demeyere (Co-founder & Partner Speedwell), Radu Andronic (Director general FIP Consulting) și Andrei Corbet-Nits (Arhitect Doctorand SDA Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – București).

Conferința și expoziția organizate de GreenCommunity, în perioada 20 – 22 mai 2023, la POINT, reprezintă cel de-al doilea episod al seriei de evenimente ”Orașul la scară umană”, prin care publicația promovează concepte de sănătate urbană prin dezbaterea unor probleme ale orașului cu impact asupra calității vieții locuitorilor.

Primul episod al seriei de evenimente ”Orașul la scară umană” a fost conferința ”Manifest pentru mobilitate urbană sustenabilă”, care a avut loc la ArCub, pe 20 septembrie 2022 (DETALII AICI).

Total
0
Shares
Pe aceeași temă