Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Robert Negoiță a revenit la Primăria Sectorului 3 după ce Tribunalul București a revocat controlul judiciar. Edilul a scăpat și de cauțiunea de 800.000 de lei

Robert Negoiță a revenit ieri în funcția de primar al Sectorului 3, după ce Tribunalul București a admis plângerea formulată de acesta și a dispus revocarea măsurii controlului judiciar. Practic, edilul scapă și de plata cauțiunii, în valoarea de 800.000 de lei. Decizia instanței este definitivă.

Negoiță fusese plasat sub control judiciar de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe 5 februarie, fiind obligat să depună o cauțiune de 800.000 de lei și având interdicția de a-și exercita funcția de primar.

Dosarul drumului construit pe terenul fratelui său

Ancheta vizează modul în care Primăria Sectorului 3 ar fi construit, din bani publici, o stradă de aproximativ un kilometru pe un teren aflat în proprietatea societății SC Future Business Ideas SRL, controlată de fratele primarului, Ionuț Negoiță.

Drumul asigură accesul în zona din spatele Halei Laminor, unde companiile acestuia dezvoltă proiectul imobiliar HILS Republica, în apropierea stației de metrou Republica.

Potrivit procurorilor, lucrările ar fi fost realizate fără documentația legală necesară, fără autorizații de construire și fără avizele obligatorii, prejudiciul estimat depășind 902.000 de lei. DNA susține că, în acest mod, ar fi fost obținut un folos necuvenit pentru societatea privată care deținea terenul.

11 străzi construite fără avize, peste conducte de gaze

Ulterior, la 20 noiembrie 2025, DNA a extins urmărirea penală, acuzându-l pe Negoiță că, în perioada 2017–2025, ar fi dispus realizarea a 11 străzi din Sectorul 3 fără autorizații și fără avizele necesare, inclusiv de la operatorul sistemului național de transport al gazelor, Transgaz.

Potrivit anchetatorilor, lucrările ar fi fost efectuate deasupra conductelor de gaze sau în zonele de protecție ale acestora, generând un risc major pentru siguranța locuitorilor, inclusiv posibilitatea unor explozii în cazul fisurării conductelor sub traficul greu.

Cazul a devenit cunoscut publicului larg după investigația „Primarul pericol public”, publicată de Recorder.

Reacția lui Robert Negoiță

După decizia instanței, Negoiță a publicat un mesaj video în care susține că este nevinovat.

„Știu exact ce am făcut. Și asta nu pentru că sunt un om perfect, dar nici într-un caz nu mă fac vinovat de astfel de fapte. Iată-mă înapoi în biroul primăriei, sunt la treabă”, a declarat acesta.

Dosarul penal rămâne însă în curs de anchetă, iar revocarea controlului judiciar nu echivalează cu o soluție pe fond în cauză.


Citește și: Tot ce trebuie să știi despre suspendarea din funcție a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Ce spune DNA și ce arată stenogramele despre drumurile construite peste conducte de gaze

Total
0
Shares
Pe aceeași temă