Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Cum va arăta Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara. Podul pietonal peste Canalul Bega a fost închis și va fi modernizat

Pasarela Îndrăgostiților, un punct de atracție pentru turiștii din Timișoara (Credit foto: INQUAM Photos / Cornel Putan)

Din motive de siguranță, accesul pe Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara a fost închis complet începând de astăzi, conform deciziei comisiei de circulație. Un studiu de fezabilitate pentru modernizarea Pasarelei Îndrăgostiților – aflată într-o stare avansată de degradare – a fost trimis la Comisia Tehnică a Primăriei Municipiului Timișoara pentru a obține ultimul aviz. După obținerea acestuia, indicatorii tehnico-economici vor fi supuși votului Consiliului Local, acesta fiind ultimul pas înaintea lansării licitației de execuție, se arată într-un comunicat de presă remis de administrația locală.

„Unul din podurile pietonale ale Timișoarei trebuie refăcut. Pasarela Îndrăgostiților a fost construită acum trei sfert de secol și nu a mai fost reabilitată de atunci. A sosit clipa să o transformăm într-un pod pietonal modern. Acum finalizăm un ultim pas important, aprobarea documentației și a indicatorilor, avem avizele necesare și trecem cu investiția în plenul Consiliului Local. Accelerăm pe cât putem procesul ca să lansăm licitația de proiectare plus execuție și să începem și aici lucrările”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Noua Pasarelă va fi construită dintr-o structură de oțel-beton, cu o formă simplă și armonioasă

Pasarela Îndrăgostiților este situată peste Canalul Bega, a fost construită în 1949 și este utilizată pentru a conecta Parcul Copiilor (malul drept) și Parcul Regina Maria, respectiv intersecția dintre bd. Corneliu Coposu și str. H. Pestalozzi (malul stâng).

În prezent, pasarela pietonală se află într-o stare avansată de degradare. Din acest motiv, specialiștii au recomandat demolarea acesteia și construirea unei pasarele noi. Noua pasarelă trebuie să îndeplinească cerințele de dimensiune și portanță necesare pentru circulația pietonală, în conformitate cu reglementările în vigoare. În plus, noua pasarelă trebuie să permită trecerea liberă a ambarcațiunilor de agrement sau transport public de persoane pe Canalul Bega.

Noua pasarelă va fi construită dintr-o structură de oțel-beton, având o formă simplă și armonioasă. Aceasta va fi mai lată și mai spațioasă decât cea veche, va fi iluminată arhitectural și va avea puncte de belvedere lângă rampele de acces pentru a nu restricționa circulația pe pod.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă