Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Tot ce trebuie să știi despre summitul climatic COP27, care a început duminică în Egipt

Între 6 și 18 noiembrie 2022, Guvernul Republicii Arabe Egipt va găzdui Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), la Sharm El-Sheikh. Vor fi prezenți delegați din aproape 200 de țări, lideri mondiali, activiști de mediu și reprezentanți ai celor mai mari companii și ONG-uri.

Evenimentul are loc la sfârșitul unui an cu numeroase dezastre climatice și recorduri de temperatură doborâte. În acest sens, subiectele cheie ale evenimentului vor urmări respectarea Acordului de la Paris din 2015 privind combaterea încălzirii globale și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Acordul mai sus menționat prevede menținerea creșterii temperaturii medii globale sub 1,5 °C – în comparație cu vremurile preindustriale – pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. 

Ce este, de fapt, COP?

Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP – Conference of the Parties) are loc în fiecare an, din 1995. Evenimentul se concentrează asupra politicilor de limitare a creșterii temperaturii globale și de adaptare la impactul asociat schimbărilor climatice.

Anul acesta, cele douăsprezece zile de negocieri vor începe cu un Summit mondial al liderilor, pe 7 și 8 noiembrie. Începând cu data de 9 noiembrie, fiecare zi a evenimentului va avea o tematică specifică, precum: finanțe, știință, decarbonizare, agricultură, apă, energie sau biodiversitate. 

Principalele domenii pe care COP27 se va concentra:

  • Reducerea emisiilor;
  • Ajutorarea țărilor să se pregătească și să facă față schimbărilor climatice;
  • Asigurarea de sprijin tehnic și finanțare pentru țările în curs de dezvoltare;
  • Înființarea unei piețe globale a carbonului;
  • Consolidarea angajamentelor de reducere a consumului de cărbune.

“Munca care urmează este imensă”, a declarat secretarul general al ONU, António Guterres

În cadrul unei declarații de presă premergătoare COP27, António Guterres, secretarul general al ONU, a susținut că munca din perioada următoare este “la fel de imensă ca impactul climatic pe care îl vedem în lume”. 

Acesta a enumerat o parte dintre evenimentele climatice care au marcat acest an: inundațiile devastatoare din Pakistan, valurile de căldură record din Europa, dar și pana generală de curent electric din Cuba, provocată de uraganul Ian. Totodată, Guterres a menționat că în SUA, uraganul Ian a oferit „un memento brutal că nicio țară și nicio economie nu este imună la criza climatică”.

“Fiecare guvern, fiecare afacere, fiecare investitor, fiecare instituție trebuie să ia măsuri concrete de combatere a schimbărilor climatice”, a mai adăugat secretarul general al ONU. 

Credit foto: Alexandros Michailidis / Shutterstock.com

Total
0
Shares
Pe aceeași temă