Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat faptul că primăria pe care o conduce va începe aplicarea HCL 53 din 2023 cu privire la publicitate, reclamă și afișaj. Acesta îi atenționează pe operatorii economici să respecte legea pentru a evita sancțiunile și afirmă că e timpul să ne civilizăm.
Pentru a exemplifica o schimbare mare în ceea ce privește afișajul, Ciprian Ciucu oferă exemplul Complexului Comercial Crângași, renovat recent de către primărie.
Ghidul de publicitate, care trebuie respectat acum în Sectorul 6, poate fi accesat aici.
Ce spune Ciprian Ciucu
Redăm integral mesajul postat de către edilul Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook:
”Începem aplicarea (enforcing) a HCL 53 din 2023 cu privire la publicitate, reclamă și afișaj. Respectarea regulamentului este importantă pentru primirea acordului de funcţionare și pentru a evita amenzile.
Am început cu un exemplu propriu, să nu spună cineva că cerem ceva ce noi nu respectăm. Aveți în imagini Complexul Comercial Crângași, înainte și după. Schimbarea este evidentă.
Este timpul să ne civilizăm și mai mult, iar acesta nu este doar efortul primăriei și al primarului, este efortul fiecăruia dintre noi.
Dragi operatori economici mari și mici,
Ați avut termen cca. jumătate de an, ca până la sfârșitul anului trecut să respectați Ghidul pentru publicitate, reclamă și afișaj (link în primul comentariu). Unii – nu foarte mulți – l-au respectat și le multumesc (ex. Mega Image). Alții nu. Multe dintre magazine și restaurante nici nu au autorizare pentru reclamele existente.
Evident, nu suntem absurzi, scopul nu este suspendarea activității sau aplicarea de amenzi. Scopul este ca orașul nostru, cel puțin partea de vest a lui, să nu mai arate ca orașe din Asia Centrală sau Africa Subsahariană, ci ca un oraș din Vest. Din Europa de Vest. De aceea, controalele și amenzile vor urma după 31 martie. Până atunci este suficient timp ca toată lumea să-și facă treaba. Noi vom comunica intens pe acest subiect și on-line dar si direct (prin e-mailing și prin Politia Locală Sector 6).
Noi suntem pregătiți pentru ce urmează, mă refer la avalanșa de certificate de urbanism și de autorizații de construire pe care le va genera comunicarea noastră.
Pe scurt, regulamentul se referă la dimensiunile, proporțiile și culorile firmelor (luminoase, volumetrice etc.), vitrinelor, copertinelor etc.
Până acum am aplicat incremental regulamentul, tot ce a venit la autorizare, a trebuit sa respecte noile cerințe. De acum ne concentrăm pe respectarea lui de către agenții economici care funcționează de mulți ani.”