Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

1 biciclist își pierde viața la fiecare 2 zile pe șoselele din România

Bicicliștii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, din cauza expunerii directe la factorii de mediu, a lipsei protecției la impact și a stabilității reduse a acestui tip de vehicule. Toate aceste aspecte determină o gravitate sporită a consecințelor unui eventual accident.

Astfel, din păcate, anul trecut s-au produs peste 600 de astfel de accidente, soldate cu decesul a 163 de persoane, rănirea gravă a 441 şi rănirea uşoară a altor 22 de persoane, potrivit datelor Poliției Române.

De asemenea, în 2022 s-au înregistrat peste 3.500 de accidente uşoare cu bicicliști, cu sau fără vinovăția conducătorilor vehiculelor, din care a rezultat rănirea uşoară a 3.586 de persoane. 

„Acestea nu sunt simple statistici – ele înseamnă vieți pierdute, familii destrămate și un viitor întrerupt mult prea devreme. Este, deci, cu atât mai important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Dacă accesul la mobilitate urbană are un preț atașat, atunci cu siguranță acela nu poate fi plătit dând la schimb vieți omenești. Astfel, militând pentru o lume fără accidente rutiere și mai ales o țară fără victime pe șosele, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare a pus bazele Coaliției pentru Siguranță Rutieră.

UNSAR, prin intermediul unui comunicat de presă, invită instituțiile, organizațiile sau persoanele fizice care își doresc să contribuie la crearea unui viitor mai sigur pe șosele să se alăture acestei inițiative, completând formularul dedicat de pe site-ul Coaliției, www.pentrusigurantarutiera.ro.  

Lipsa infrastructurii face călătoriile cu bicicleta mai riscante

10 dintre cele mai mari orașe din România nu reușesc să depășească împreună numărul de kilometri de piste pentru biciclete din Amsterdam – 570 km vs. 770 km. În București, infrastructura velo lipsește – potrivit informațiilor furnizate de către Primăria Generală, în 2022 existau 32,5 kilometri de piste pentru biciclete în Capitală. Însă, important de precizat este faptul că doar o mică parte dintre aceste piste sunt realizate la un standard de siguranță și confort optim.

Aceste cifre nu fac decât să ofere un context pentru numărul crescut de accidente soldate cu victime în care sunt implicați bicicliști. De asemenea, lipsa infrastructurii descurajează oamenii să folosească bicicleta ca mijloc de transport în oraș.

Trebuie să încurajăm mersul cu bicicleta. Bicicliștii vor apărea acolo unde există o infrastructură sigură.”, spunea Mihai Deneș, vicepreședinte Federația Bicicliștilor din România, la conferința ”Manifest pentru mobilitate urbană sustenabilă”, organizată de GreenCommunity

Primăria Municipiului București derulează în prezent un contract pentru elaborarea unui masterplan pentru dezvoltarea infrastructurii velo. Acesta este realizat de FIP Consulting și ar trebui să fie finalizat în anul 2024. Potrivit edilului Nicușor Dan, acest masterplan va identifica traseele optime în funcție de nevoile oamenilor și va permite ulterior realizarea de investiții în această modalitate de transport folosind fonduri europene.

Credit foto: Parada bicicliștilor în Brașov / Primăria Municipiului Brașov

Total
0
Shares
Pe aceeași temă