Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Primarul Sectorului 4, despre Planșeul Unirii: ”Lucrurile sunt clare! Mai multe porțiuni sunt în risc iminent de prăbușire”

Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4, a susținut joi, 19 septembrie, o conferință de presă pe tema planșeului de la Piața Unirii. Acesta susține că lucrările de refacere trebuie începute urgent deoarece anumite zone s-au degradat foarte mult şi reprezintă “un risc major” pentru cetăţeni.

”Lucrurile sunt clare în privința Planșeului Unirii! Conform experților care au analizat structura de beton din Piața Unirii, aceasta ar putea cădea oricând, mai multe porțiuni ale planșeului fiind în risc iminent de prăbușire.”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook. 

În cadrul conferinței, acesta a specificat că: “În urmă cu o lună de zile, la vizita periodică pe care experții o fac, în completarea expertizei realizate până la această oră, au apărut zone la care nivelul de degradare a ajuns în punctul numărul V, astfel încât (…) reprezintă un risc major pentru bucureșteni, un risc major pentru noi toți.”

”Nu e vorba despre un disconfort în trafic, aici e de viață și de moarte!”

Daniel Băluță a reiterat faptul că lucrările trebuie începute urgent și a ținut să atragă atenția asupra faptului că restricțiile de trafic reprezintă un cost mult mai mic de plătit decât în cazul în care lucrările nu sunt realizate.

„Este o construcție cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul Regelui Carol, o construcție peste care trec zilnic zeci de mii de oameni, fie în calitate de pietoni, fie cu autoturismele sau cu mijloacele de transport în comun. Nu ne putem permite, niciunul dintre noi, sub nici o formă, o tragedie aici. Aici nu este vorba despre disconfortul circulaţiei, ci este o problemă de siguranţă, o problemă pe viaţă şi pe moarte. Această structură stă să se prăbuşească, iar lucrul acesta este o realitate.”, a spus Daniel Băluță.

Edilul a precizat că o mare parte din pașii premergători începerii lucrărilor au fost realizați. Există contract de execuție, dar și finanțare, s-au obținut o mare parte dintre avize, dar mai au nevoie de cele de la Primăria Capitalei.

“Imediat ce vom avea semnătura primarului Capitalei, lucrarea va începe (…), avem toate avizele necesare (…), avem aviz de la Metrorex, Ministerul Transporturilor, avizele care ne lipsesc în momentul acesta sunt de la Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei, Comisia de Circulaţie din Primăria Capitalei, respectiv ALPAB”, a explicat Daniel Băluță, citat de Agerpres..

Total
0
Shares
Pe aceeași temă