Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Care sunt orașele și cartierele din România în care locuitorii se simt cel mai în siguranță. Bucureștiul nu este în top 10.

În prezent, Brașov, Oradea și Cluj-Napoca sunt orașele din România în care locuitorii se simt cel mai în siguranță, conform indexului T.R.A.I., realizat de Storia – platforma cu anunțuri imobiliare lansată de OLX. Dintre cele mai sigure zece cartiere din țară, șapte sunt situate în Cluj-Napoca.

Orașele care au primit un scor mai redus în ceea ce privește siguranța sunt Tulcea, Ploiești și Brăila. Indexul poate fi accesat pe trai.storia.ro și este instrumentul care adună atât date obiective, preluate din Google Traffic, Google Places, Airly, Storia, cât și date subiective preluate de la locuitorii din cartierele incluse pe platformă. Locuitorii au evaluat cât de siguri se simt în orașele și cartierele lor, acordând o notă la afirmația: „Pot spune despre cartierul în care locuiesc că este unul sigur”.

Cartierele din Capitală în care locuitorii se simt în siguranță

Potrivit indexului T.R.A.I., Bucureștiul ocupă poziția 21 (scor 75,6) în clasamentul nivelului de siguranță perceput de români. Scorurile se interpretează în felul următor: cu cât scorul se apropie de 100, cu atât orașul sau cartierul respectiv este perceput a fi mai sigur. Zonele din București care sunt percepute a fi cele mai sigure, conform locuitorilor, sunt: Văcărești (scor 89,7), Aviatorilor (89,6), Pajura (87,6), Floreasca (87,5), Arcul de Triumf (87,5) și Drumul Sării (87,5). La polul opus, printre cartierele care au strâns un scor mai redus se numără Gara de Nord (scor 52,8), Ferentari (58,1), Unirii (59,4), urmate de cartierul Obor (61,2) și Colentina (62,8).

Cele mai sigure orașe din România, conform percepțiilor locuitorilor

În prezent, Brașovul ocupă primul loc în topul orașelor considerate cele mai sigure, cu un scor total de 83 de puncte, urmat de Oradea (81,8), Cluj-Napoca (81,5) și Sibiu (80,7). De asemenea, în topul celor 10 orașe în care românii se simt cel mai în siguranță, conform trai.storia.ro, se află și Râmnicu Vâlcea (80,4), Alba Iulia (79,7), Miercurea Ciuc (78,4), Sfântu Gheorghe (78,4), Iași (78,1) și Slatina (77,4). Scoruri puțin mai reduse au înregistrat orașele Tulcea (scor 68), urmat de Ploiești (68,6) și Brăila (70,6). Alte orașe cu scoruri mai reduse la nivelul siguranței sunt: Baia Mare (71,3), Slobozia (72), Deva (72,6), Călărași (73,5), Târgu Mureș (75,5), Bacău (73,9) și Satu Mare (73,9).

„Pentru a completa datele obiective furnizate de T.R.A.I., am dorit să aflăm și părerea locuitorilor din țară cu privire la alți indicatori importanți, precum percepția lor asupra siguranței. Orașe precum Brașov, Oradea, Cluj-Napoca și Sibiu au obținut scoruri foarte ridicate în ceea ce privește nivelul siguranței, Cluj-Napoca remarcându-se cu șapte cartiere incluse în top 10. Conform datelor analizate, chiar și orașele cu scoruri mai scăzute au obținut peste 60 de puncte (din punctajul maxim de 100), indicând astfel că sunt, totuși, orașe destul de sigure. Un alt aspect interesant care a reieșit din datele noastre este că persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani se simt, în general, mai în siguranță (scoruri de peste 78), în timp ce persoanele de peste 65 de ani au prezentat, în medie, un scor puțin mai redus (74,7)”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

Cele mai sigure cartiere din țară, conform percepțiilor locuitorilor 

Dintre cele mai sigure zece cartiere din țară, șapte sunt situate în Cluj-Napoca. Astfel, cartierul Andrei Mureșanu este considerat a fi unul foarte sigur (scor 92,9) și este urmat de Orizont din Buzău (91,7) și de cartierele Grigorescu (91,3) și Europa (91,3) din Cluj-Napoca. Alte cartiere din țară care sunt percepute a fi foarte sigure sunt Gruia (90,7) și Colonia Borhanci (90,4) din Cluj-Napoca, urmate de cartierul Scriitorilor – Brașov (90,4), Zorilor (90,3) și Bună-Ziua (90,3) din Cluj-Napoca și Valea Cetății (90,2) din Brașov. 

Primele cartierele care au obținut scoruri mai scăzute în ceea ce privește percepția siguranței se regăsesc: Gara de Nord – București (scor 52,8), cartierul Vest din Tulcea (53,3) și Hotvon din Baia Mare (54,2). Alte cartiere cu scoruri mai reduse au fost și Bulevardul București din Ploiești (55,9), CET – Constanța (56,1), Transilvaniei – Buzău (56,7), Mihai Bravu din Ploiești (57,3), cartierul Palas din Constanța (57,4) și Ferentari – București (58,1).

Total
0
Shares
Pe aceeași temă