Societatea de Transport București (STB) nu intră, cel puțin deocamdată, în insolvență. Tribunalul București a respins marți cererea depusă de companie pentru deschiderea procedurii, potrivit unei informații publicate de primarul general Ciprian Ciucu.
Edilul spune că motivul invocat de instanță ar fi fost lipsa unor documente din dosar, însă afirmă că reprezentanții STB susțin că cererea a fost verificată și depusă în forma completă.
„Neașteptat. Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvență depusă de către STB. Motivația? Lipsă de documente”, a transmis Ciprian Ciucu.
Primarul general spune că a discutat cu managementul companiei după decizia instanței și că reprezentanții STB i-au transmis că documentele au fost verificate de mai multe ori înainte de depunere.
„M-am uitat cu managementul STB și se jură că le-au verificat de șapte ori și că s-au depus toate, că cererea a fost completă. Voi verifica. Au fost cinci dosare opisate, în sală nimeni nu a invocat nicio lipsă”, a mai scris Ciucu.
Edilul speră ca STB să conteste decizia. „Sper ca STB să facă apel”, a transmis primarul general.
Ciucu: „STB a făcut ceea ce era corect”
Ciprian Ciucu își menține poziția potrivit căreia intrarea STB în insolvență este necesară pentru redresarea companiei și spune că decizia de a solicita deschiderea procedurii a fost una corectă. Primarul general susține că transportul public de suprafață reprezintă deja o povară foarte mare pentru bugetul Capitalei.
Potrivit acestuia, costul anual al transportului public de suprafață reprezintă aproximativ 34% din bugetul Primăriei Municipiului București. Ciucu mai afirmă că, dacă sunt adăugate datoriile și penalitățile acumulate, valoarea cumulată ajunge la nivelul întregului buget al municipalității.
„Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar”, susține edilul.
„Este decizia corectă pentru că așa nu vom acumula penalități, implicit datorii și mai mari. Este decizia corectă pentru că va urma un plan de restructurare și de redresare a companiei care nu va afecta nici continuitatea serviciului de transport, nici salariile șoferilor, vatmanilor și muncitorilor”, a mai transmis primarul general.
Ce urmează
Respingerea cererii de către Tribunalul București nu înseamnă că discuția despre insolvența STB se încheie aici. Compania poate contesta soluția instanței, iar Ciprian Ciucu spune că se așteaptă ca STB să facă acest pas.
Până la o eventuală admitere a cererii sau la o altă decizie a instanței, STB rămâne în afara procedurii de insolvență.
Discuția privind situația financiară a companiei rămâne însă una dintre cele mai importante probleme ale transportului public bucureștean, în condițiile în care municipalitatea susține că nivelul datoriilor și penalităților acumulate face actualul model de finanțare tot mai greu de susținut.