Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Premieră în transportul feroviar din România: primul tren Alstom Coradia operat de un privat, în baza unui contract licitat, a intrat în circulație

România bifează o premieră în transportul public feroviar: primul tren de călători operat de un operator privat, în baza unui contract de servicii atribuit prin licitație publică, a intrat în circulație. Anunțul a fost făcut de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), care precizează că trenul IR16575, operat de InterRegional Călători, circulă deja în serviciu comercial pe rețeaua feroviară din România.

ARF spune că marchează trecerea de la contracte directe la competiție

Până acum, o mare parte din serviciile publice feroviare din România erau atribuite direct operatorilor, fără competiție reală, susține ARF într-un comunicat de presă. Potrivit instituției, acest prim tren operat de un privat face parte dintr-un proces mai amplu de tranziție către o piață în care contractele de servicii publice sunt atribuite exclusiv prin licitații.

Schimbarea vine în linie cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, care prevede că în toate statele membre ale Uniunii Europene astfel de contracte trebuie acordate prin proceduri competitive.

Prin parcurgerea acestui demers, presedintele ARF, Claudiu Muresan, susține că România se aliniază integral cerințelor legale europene și naționale în privința atribuirii contractelor de servicii publice către operatorii interesați, care vizează reducerea costurilor pentru societate, prin diminuarea subvențiilor unitare, creșterea calității serviciilor prestate călătorilor și, în general, eficiența serviciilor publice de transport feroviar de călători.

InterRegional Călători primește 13 trenuri electrice noi

Atribuirea competitivă a celor 13 trenuri către operatorul de transport feroviar privat InterRegional Călători a făcut obiectul unei proceduri pilot, derulate de ARF, de licitație publică organizată prin intermediul platformei publice a Bursei Române de Mărfuri (BRM).

Astfel, cele 13 rame Alstom Coradia vor circula pe unele dintre cele mai importante rute din țară:

  • București Nord – Brașov – Cluj-Napoca
  • București Nord – Brașov
  • Brașov – Deda – Cluj-Napoca
  • Cluj-Napoca – Deva – Timișoara Nord

Investiție de peste 1,7 miliarde de lei

Achiziția trenurilor face parte dintr-un proiect major, cu o valoare totală de peste 1,7 miliarde de lei. Finanțarea vine în mare parte din fonduri europene (FEDR), completate de contribuția statului și de cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Proiectul a fost implementat în două etape:

  • prima, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (2014–2020);
  • a doua, prin Programul Transport 2021–2027.

Aloarea totală exactă a proiectului este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează:

  • 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR);
  • 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;
  • 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Citește și: FOTO. Prima locomotivă electrică Alstom Traxx Passenger a ajuns în România: va tracta trenuri pe rutele principale din țară

Total
0
Shares
Pe aceeași temă