Primăria Sectorului 6 vrea să construiască o nouă stradă în zona de vest, în apropiere de Militari Residence. Va reprezenta o conexiune între Drumul Belșugului și Drumul Osiei și ar urma să coste puțin peste 3 milioane de euro.
În prezent, pe acolo trece un drum de pământ, cu gropi, fără trotuare, iluminat, semne de circulație sau alte facilități.
Primăria Sectorului 6 a început demersurile pentru acest drum, primii pași fiind elaborarea a două hotărâri de consiliu local, care urmează să fie supuse la vot. Una vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a studiului de fezabilitate, deja finalizat, și cealaltă vizează o solicitare către Consiliul General al Municipiului București să declanșeze procedura de expropriere și ulterior, să transmită terenul în administrarea Sectorului 6.

Noul drum va costa peste 16 milioane de lei
Exproprierile se vor realiza pe banii Primăriei Sectorului 6, reprezentând o sumă importantă din costul total al proiectului. Astfel, dacă costul total al proiectului este estimat la puțin peste 16.600.000 de lei, costul exproprierilor ar urma să se ridice la aproape 8.600.000 de lei.

Strada va avea 833 de metri lungime, iar pentru realizarea ei este necesară exproprierea a 10.760 de metri pătrați de trenuri.

De altfel, drumul va avea și pistă pentru biciclete, pe ambele sensuri, însă doar pe aproximativ 450 de metri din lungimea străzi – zona unde lățimea amplasamentului permite. Scurta pistă se va conecta cu tronsonul existent pe Drumul Osiei, va fi realizată pe carosabil și va avea 1,5 metri lățime pe fiecare sens.

Detalii despre proiect
Potrivit studiul de fezabilitate supus spre aprobare, realizarea drumului de legătură între arterele Drumul Osiei și Drumul Belșugului are ca scop modernizarea infrastructurii rutiere într-o zonă aflată în plină dezvoltare urbană.

”Prin acest proiect se urmărește modernizarea completă a infrastructurii, prin realizarea unui drum conform standardelor actuale, cu sistem de colectare a apelor pluviale, iluminat public modern cu tehnologie LED, piste de biciclete și spații sigure pentru pietoni. Scopul este integrarea acestui tronson în rețeaua rutieră urbană, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și mobilitatea la nivel local.”, se arată în documentul consultat de GreenCommunity.
”Necesitatea investiției este justificată de creșterea accentuată a traficului în zonă, de dezvoltarea accelerată a cartierelor rezidențiale și de lipsa unei infrastructuri care să răspundă cerințelor actuale.”, mai precizează documentul primăriei.