Credit foto: Facebook / Asociația Pro Infrastructură
Lucrările la Magistrala 6 de metrou au bifat ieri o bornă importantă: TBM-ul „Sfânta Maria” a străpuns peretele stației Aeroport Băneasa. Utilajul, lansat la începutul lunii aprilie din stația Tokyo (zona Băneasa Shopping City), a excavat aproximativ 900 de metri de tunel și a montat peste 600 de inele de beton.
În oglindă, cea de-a doua „cârtiță”, botezată „Sfânta Ana”, avansează spre aceeași stație, având deja excavați peste 400 de metri. Potrivit Metrorex, cele două TBM-uri vor construi tunelurile subterane de 6,6 km pe care se vor desfășura șase stații și șase interstații ale secțiunii sudice (1 Mai – Tokyo) a Magistralei 6.
Pauză de revizie, apoi încep săpăturile spre Gara Băneasa
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructura, prezenți pe șantier, notează că „Sfânta Maria” va rămâne o perioadă în stația Aeroport Băneasa pentru revizie, după care va continua săpăturile spre stația Gara Băneasa de lângă Fântâna Miorița. Această etapă ar putea dura două-trei luni, în funcție de ritmul lucrărilor.
În spatele ei, la câteva sute de metri, „Sfânta Ana” avansează spre aceeași destinație. Dacă va menține o medie de 12 metri excavați pe zi, va ajunge în septembrie la Aeroport Băneasa, deși recordul zilnic atins până acum a fost de 24 de metri.
Întrebarea-cheie: de unde vin banii?
Dacă șantierul avansează, situația financiară a proiectului rămâne complicată. Asociația Pro Infrastructura atrage atenția că finanțarea europeană prin PNRR, pe care autoritățile au încercat să o direcționeze către M6, nu mai este disponibilă. Singura certitudine de până acum este aprobarea Comisiei Europene pentru finanțarea secțiunii 1 Mai – Tokyo prin fonduri de coeziune.
„Lunar, șantierul poate aduna până la 3,5 milioane de euro costuri fixe chiar dacă nu se mișcă un deget. Dacă nu vrem să pățim ca la Magistrala M5, care a stat pe loc aproape doi ani din lipsa banilor, trebuie să mai găsim ceva prin buzunare și pentru M6… Sud”, avertizează reprezentanții asociației.
Pentru secțiunea M6 Nord (Washington – Otopeni), situația este și mai dificilă: Comisia Europeană a refuzat finanțarea nerambursabilă, ceea ce înseamnă că întreaga sumă trebuie acoperită din bugetul de stat sau prin împrumuturi.