Primăria Capitalei a anunțat că 103 arbori aflați pe malul Lacului Herăstrău vor fi defrișați, în cadrul lucrărilor de consolidare și punere în siguranță a malurilor, unul dintre cele mai importante șantiere aflate în desfășurare în Parcul Regele Mihai I.
Potrivit municipalității, specialiștii au finalizat inventarierea arborilor din zona lucrărilor. În total, aproximativ 1.600 de arbori se află în perimetrul afectat de intervenție.
„Dintre aceștia, 103 vor fi defrișați, fix cei care sunt aplecați pe marginea malului, și 91 vor fi toaletați. Colegii de la Direcția de Mediu au emis avizele, astfel că în zilele următoare demarăm lucrările”, a transmis Primăria Capitalei.
Marcajele cu „X” nu însemnau automat tăierea arborilor
Anunțul vine după ce, în luna iunie, numeroși bucureșteni și-au exprimat îngrijorarea în mediul online, observând că foarte mulți arbori de pe malul lacului au fost marcați cu litera „X” și presupunând că urmează să fie tăiați.
La acel moment, Primăria Capitalei a explicat că marcajele aveau rol exclusiv de inventariere și evaluare.
Președinta Filialei București-Ilfov a Asociației Peisagiștilor, Andreea Răducu, preciza atunci că fiecare exemplar urma să fie analizat individual, iar arborii sănătoși vor fi protejați pe durata lucrărilor.
„Au fost marcați cu «X» doar pentru inventariere. (…) Vor fi conservați arborii care sunt sănătoși și nu pun în pericol reabilitarea malului. Din nefericire, arborii uscați, prăbușiți sau care reprezintă un risc pentru populație vor trebui eliminați înainte de începerea proiectului”, explica aceasta.
Rezultatul inventarierii arată acum că vor fi eliminați 103 arbori, reprezentând aproximativ 6,4% din cei circa 1.600 aflați în zona șantierului.

Lucrările de consolidare au început deja
Intervenția face parte din amplul proiect de consolidare a malurilor Lacului Herăstrău, început în această vară după golirea lacului și relocarea faunei acvatice.
Potrivit Primăriei Capitalei, lucrările sunt necesare deoarece în mai multe zone malurile s-au degradat și există risc de surpare. După decolmatarea lacului, constructorul va executa lucrările de sprijinire și consolidare, urmând ca promenada de pe marginea apei să fie refăcută.
Proiectul, estimat la aproximativ 15 milioane de lei, este primul șantier major din programul de regenerare a Parcului Herăstrău și are o durată estimată de aproximativ 13 luni.
După scăderea nivelului apei și decolmatarea cuvei lacului, constructorul va executa lucrările de sprijinire și consolidare a malurilor, urmând ca promenada de pe marginea apei să fie refăcută. Municipalitatea estimează că noua infrastructură va avea o durată de viață de aproximativ 100 de ani.
În cadrul unei dezbateri publice organizate în această primăvară de Primăria Capitalei, peisagiști și specialiști în domeniu au atras atenția că parcul a pierdut aproximativ 30% din arbori în ultimii ani. Potrivit estimărilor ALPAB, între 2021 și 2024 peste 1.100 de arbori s-au uscat, fenomen vizibil inclusiv în imaginile satelitare, iar lipsa unor intervenții majore riscă să accelereze degradarea unuia dintre cele mai importante spații verzi ale Bucureștiului.
În acest context, consolidarea malurilor este considerată una dintre cele mai urgente investiții necesare pentru salvarea parcului. Totodată, specialiștii au subliniat că reabilitarea infrastructurii trebuie însoțită de un plan coerent de refacere și administrare a vegetației, astfel încât Herăstrăul să poată fi regenerat pe termen lung.