Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Primele contracte pentru eficiența energetică a companiilor din sectorul agroalimentar românesc, semnate de miniștrii Marcel Boloș și Petre Daea

Primele 13 contracte pentru eficiența energetică a companiilor din sectorul agroalimentar românesc au fost semnate de către ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Contracte de finanţare au fost depuse în urma celor două apeluri deschise prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – “Măsuri de ajutor de stat pentru producţie din surse energie regenerabile” şi “Măsuri de ajutor de minimis pentru eficienţă energetică şi producţie din surse regenerabile”.

Contractele de finanțare au o valoare totală de 3 milioane de euro

“Investițiile în eficiență energetică sunt, în contextul actual, o premisă pentru competitivitate și pentru a materializa conceptul de economie verde. Am avut alocări speciale pentru sectorul agroalimentar, pentru a reduce presiunea asupra securității alimentare și lanțurilor valorice esențiale, fiind o metodă de a menține competitivitatea domeniului alimentar și energetic”, a informat ministrul Marcel Boloș.

“Cu aceste măsuri concretizate în proiecte, sperăm ca eficiența energetică să fie atât un mijloc de a ajunge la aprovizionarea sustenabilă cu energie, de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, dar și o modalitate concretă prin care Guvernul României ajută întreprinderile din acest sector de activitate să treacă peste crizele suprapuse cu care ne confruntăm”, a adăugat ministrul Boloș.

Peste 100 de proiecte depuse în cadrul celor două apeluri dedicate sectorului agroalimentar

Potrivit informațiilor prezentate în comunicatul de presă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a implementat, în toamna anului 2022, un pachet de măsuri de 500 de milioane de euro pentru a sprijini sectorul antreprenorial să dobândească independență energetică, prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor și construcțiilor industriale/prestărilor de servicii precum și celor specifice proceselor tehnologice, cât și pentru producerea de energie verde din resurse regenerabile pentru consum propriu.

Din contractele semnate vineri, 5 proiecte au fost depuse în apelul “Măsuri de ajutor de stat pentru producție din surse energie regenerabile – clasa CAEN 10, 11” (parțial), în valoare totală de 1 milion euro și 8 în cadrul apelului “Măsuri de ajutor de minimis pentru eficiență energetică și producție din surse regenerabile – clasa CAEN 10, 11” (parțial), în valoare totală de aproximativ 2 milioane euro.

Investiții în eficiență energetică și producție din surse regenerabile

Investițiile se vor concretiza în instalarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile (energia solară), sisteme panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirilor și centrale electrice fotovoltaice, sisteme de monitorizare a consumurilor de energie care să asigure reducerea consumului de energie, achiziționare sisteme de monitorizare a consumurilor de energie, achiziție echipamente eficiente energetic cu consumuri reduse de energie pentru înlocuirea echipamentelor uzate cu consumuri energetice mari și măsuri de eficiență pentru clădiri.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă