Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

”Dacă vrei să promovezi progresul, trebuie să te apleci asupra educației”. Silvia Cappellini explică viziunea Fundației UniCredit, care finanțează două inițiative pentru copiii vulnerabili din România

„Call for Education – România & Bulgaria” este o inițiativă lansată de Fundația UniCredit pentru organizații non-profit din România și Bulgaria, care tocmai s-a încheiat. Astfel, două proiecte educaționale din România și două din Bulgaria au primit contribuții totalizând aproximativ 500.000 de euro. 

Directorul General al Fundației UniCredit, Silvia Cappellini, s-a aflat la București pentru a se întâlni cu asociațiile care au câștigat finanțările alocate pentru proiecte educaționale în România. 

Echipa GreenCommunity a vrut să afle mai multe despre această acțiune, așa că a fost prezentă în culisele evenimentului de premiere a asociațiilor Hands across Romania și Ana și Copiii pentru a suprinde, practic, ce înseamnă o finanțare cu 250.000 de euro pentru două inițiative ale societății civile în domeniul educației.  

”Dacă vrei să promovezi progresul în orice parte a lumii, trebuie să te apleci asupra educației”, este viziunea Fundației UniCredit, afirmată prin vocea Directorului General. Silvia Cappellini ne-a povestit mai multe despre planurile fundației, dar și despre viziunile sale asupra educației, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GreenCommunity.

De asemenea, am vorbit cu Oana Bulmaga și Mihaela Voivozeanu (asociația Ana și Copiii) și Mihaela Sandu (asociația Hands across România) pentru a afla mai multe detalii despre inițiativele câștigătoare și activitatea celor două organizații din care fac parte.

Interviu în exclusivitate cu Silvia Cappellini, Director General al Fundației UniCredit (traducere din engleză)

GreenCommunity: De ce te afli astăzi în România? Povestește-ne mai multe despre proiectul pe care îl derulați.

Silvia Cappellini: Astăzi am premiat organizațiile locale, sunt foarte foarte active în a crea oportunități pentru copiii vulnerabili, în special în domeniul educației. Fundația UniCredit se concentrează pe a adresa probleme legate de inegalitate și oportunități din educație. Aceasta este o misiune recentă pe care ne-am asumat-o, în linie cu strategia Grupului UniCredit. Ne-am ales drept target probleme majore de pe piețele unde banca UniCredit este prezentă, anume: prevenirea abandonului școlar și crearea de oportunități pentru ca elevii să dobândească abilități care să le permită accesul într-o facultate sau direct pe piața muncii. Aceste probleme sunt adresate și de către organizațiile care au câștigat granturile: ”Hands across Romania” și ”Ana și copiii”. 

De ce am ales aceste cauze? Am încercat să înțelegem nevoile educaționale din piețele în care activăm, înțelegând că fiecare țară are un specific, dar și nevoi proprii. Dar am identificat și pericole commune – exact cele pe care le abordăm noi și le-am enumerat mai devreme. În majoritatea țărilor în care activăm, avem de a face cu o rată crescută a abandonului școlar. În România, este în jur de 15%, pe când media europeană este sub 10%. Ne-am uitat și la alți indicatori, precum scorurile PISA, unde elevii români nu performează atât de bine. Sunt diferențe semnificative față de medie, astfel că exact acestea sunt ariile în care am vrut să intervenim.

Dacă vrei să promovezi progresul în orice parte a lumii, trebuie să te apleci asupra educației. La acest call pe care l-am organizat pentru acordarea granturilor au răspuns 60-70 de organizații. A fost dificil pentru colegii din România să selecteze cele 2 asociații. Însă, acum este o oportunitate bună pentru ele să contribuie la conturarea unui viitor diferit.

GreenCommunity: Ce consideri că poate fi îmbunătățit la sistemul educational din România?

Silvia Cappellini: Nu sunt sociolog și nu sunt nici un cunoscător profund al educației din România, însă peste tot în lume sistemul de educație este un organism complex per se. Guvernele, cu ajutorul planurilor de redresare și reziliență, vor direcționa mai multe fonduri în sistemul educational, dar este nevoie de timp pentru a crea o schimbare, pentru a ”injecta” noi profesori în sistem, care să aducă și un nou tip de predare.

Problema nu este doar despre programa școlară, este și despre pedagogi, despre cum abordezi relația cu elevii, despre cum le stârnești curiozitatea. Lumea se schimbă la o viteză cu care sistemele educaționale nu se pot sincroniza. Să ne gândim doar la abilitățile digitale. Sunt mai multe provocări acum, comparativ cu trecutul. Dar, conceptul de a fi ”on a long-life journey of learning” se aplică pentru toată lumea.

Deci, este nevoie de resurse, este nevoie de o metodologie modernă și de pasiune. Atât din partea profesorilor, cât și din partea elevilor. Un lucru de care sunt convinsă este că guvernele nu pot rezolva singure aceste probleme. Așa cum nici sectorul privat sau societatea civilă. Deci, este într-adevăr o o muncă de echipă: sectorul privat, sectorul non-profit, instituțiile – împreună. Fiecare dintre ei poate oferi un unghi, poate oferi o rețea, poate oferi resurse, poate oferi expertiză și poate încerca să găsească soluții pentru a îmbunătăți condițiile studenților în majoritatea zonelor geografice.

GreenCommunity: Care sunt obiectivele Fundației UniCredit?

Silvia Cappellini: În primul rând, ceea ce ne dorim este să ne aplecăm asupra ariilor pe care le-am menționat mai devreme din domeniul educației. Obiectivul nostru principal acum este să ne asigurăm că avem programe solide și robuste, mai mult decât proiecte, deoarece, când vine vorba de educație, sunt importante continuitatea și investițiile pe termen lung. Avem o călătorie lungă în fața noastră. Tocmai am început, dar suntem foarte mândri de ceea ce am realizat până acum. Mulțumesc tuturor colegilor, chiar avem un parteneriat solid între UniCredit Foundation, UniCredit și organizațiile locale.

GreenCommunity: Este primul program al UniCredit Foundation în România?

Silvia Cappellini: Ei bine, acesta este primul program pe care l-am lansat sub noua umbrelă a educației ca accent principal al fundației. Fundația există de 20 de ani, au mai existat inițiative prin care am susținut și alte organizații din România. Am pus mereu accentul pe tineret, fie că a fost vorba despre incluziune, sănătate sau alte cauze.

Acum este un nou început. Acest apel pentru România și Bulgaria servește drept pilot, din care am învățat ce înseamnă acest proces. La câteva zile, am lansat apelul și pentru celelalte 10 piețe. Și, bineînțeles, ne propunem să investim în continuare în acest spațiu, să creăm oportunități de susținere și pentru alte organizații din România.

GreenCommunity: Ce planuri de viitor aveți la Fundația UniCredit?

Silvia Cappellini: Despre planurile de viitor, veți auzi mai multe în următoarele săptămâni. Sunt câteva noutăți importante, care vor avea un impact semnficiativ și în România. Vorbim despre un angajament pe 3 ani, deci vom investi pe termen lung în beneficiul elevilor români.

De la stânga la dreapta: Feza Tan, Ad Interim și Deputy CEO al UniCredit Bank România, Oana Bulmaga și Mihaela Voivozeanu (asociația Ana și Copiii) și Silvia Cappellini, director general Fundația UniCredit


Dialog cu Oana Bulmaga și Mihaela Voivozeanu (asociația Ana și Copiii) despre proiectul câștigător al organizației 

Mihaela Voivozeanu: Noi am avut curajul, acum 5 ani, să ne apucăm de un proiect foarte mare: să construim cel mai mare centru de zi din România, destinat copiilor proveniți din medii sociale defavorizate. L-am început de la zero, de la achiziția terenului până la făcut partea de proiectare. Am lucrat cu cei de la Cumulus Architecture și s-au implicat pro bono. Tot așa, diriginții de șantier i-am avut pro bono și am avut și partea de construcție efectivă, pe care am făcut-o cu firme pe care le-am plătit, dar, cumva, la un cost rezonabil, cât să reușim să ducem proiectul la bun sfârșit. 

Centrul este în spatele Ikea Pallady, sector 3. Mai avem foarte puțin și îi dăm drumul – sperăm în septembrie. Depindem de o semnătură de la Primăria Capitalei, care ar trebui să ne semneze autorizația de branșament pentru electricitate, ca să fim pe definitiv. 

Noi asta facem de 16 ani, avem deja 3 centre – nu la o capacitate așa de mare ca a celui din Pallady – dar, deja putem să spunem că avem experiență și ne-au trecut peste 20.000 de copii prin mâini în anii aceștia. 

Oana BulmagaNoul proiect – centrul din Pallady – raportat la capacitate, este cel mai mare centru de suport pentru copii vulnerabili din România. O să aplicăm aceeași metodă de lucru pe care deja o aplicăm de 15 ani. Acum, avem funcționale 3 centre, în București, Prahova și Călărași. Mai exact, modelul de lucru, în lumea noastră socială, se numește centru de zi sau centru de suport educațional și material. E o metodă pe care și Strategia Europeană de Protecție a Copilului o recomandă și ce se întâmplă într-un centru de acest gen este că ușile sunt deschise zilnic pentru copii. Adică, nu este o intervenție punctuală – de Paști, de Crăciun, ci copiii pot veni zilnic, înainte sau după orele de școală, în funcție de cum învață – dimineața sau după-amiaza. La noi au parte și de două mese calde pe zi. 

Avem personal angajat, specializat: învățători, profesori, care îi ajută cu temele. Sprijinim atât partea materială, cu masă, hăinuțe, rechizite, dar și partea educațională și partea emoțională. Este, deci, un serviciu integrat. Un lucru pe care l-am înțeles de-a lungul anilor este că nu poți să schimbi pozitiv și pe termen lung viața unui copil dacă nu ești dispus să negociezi și cu cei mai importanți actori din viața lui – părinții. Atunci, avem și servicii de consiliere parentală și sunt teme importante pentru bunăstarea familiei pe care le abordăm și cu echipa noastră, dar și cu specialiști, colaboratori, traineri din comunitate. Spre exemplu, de la comunicarea non-violentă la igiena personală, igiena casei, educație financiară – lucruri pe care le abordăm și cu părinții pentru că ei dau, cumva, startul în familie. Atunci, este important să îi includem din start în schemă. Și, după, lucrurile continuă, pentru că copiii sunt parte din comunitate, sunt la școală și atunci trebuie să găsim căi să ne apropiem și să devenim prietenii părinților, profesorilor, învățătorilor. 

De la stânga la dreapta: Mihaela Sandu, asociația Hands across România, Feza Tan, Ad Interim și Deputy CEO al UniCredit Bank România, Silvia Cappellini, director general Fundația UniCredit

Dialog cu Mihaela Sandu (asociația Hands across România) despre proiectul câștigător al organizației

Mihaela Sandu: Noi am propus un proiect care promovează învățământul profesional – dual. În cadrul acestui proiect, ne-am asumat că vom crea 4 clase de învățământ profesional dual, în urma unor selecții ale companiilor care sunt dispuse și care au nevoie să investească în educație, însemnând în crearea propriei forțe de muncă. 

Vrem să mergem către București și județele limitrofe, astfel încât să ne asigurăm că oferim acces la educație și la un loc de muncă copiilor din mediile vulnerabile. Proiectul nostru se desfășoară pe 2 ani: în primul an ne vom asuma crearea a două clase de învățământ dual, iar în al doilea an crearea altor două clase de învățământ dual. Cum vom face asta? Vom avea campanii de informare în școlile gimnaziale din județele limitrofe Bucureștiului: Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, tot ce este în proximitatea Bucureștiului. Sunt copiii care nu au acces facil la educație și către care vrem să mergem cu această oportunitate de a avea o meserie în urma căreia să se poată integra pe piața muncii imediat după cei 3 ani. 

Învățământul profesional dual le oferă acea bursă, pe durata studiilor. Este bursa oferită de stat, dar și bursa oferită de companii. De aceea, este foarte importantă selecția companiilor, pe care o vom face, deoarece acea bursă completă, pentru acești copii înseamnă, de fapt, hrana familiei de acasă. Sunt copiii pentru care bursa de 1.000-1.200 de lei înseamnă inclusiv susținerea familiei de acasă. 

Programul este dedicat copiilor de 14 ani – cei care sunt în clasa a 8-a și care se află în acel moment în care trebuie să decidă încotro o iau. Cercetările arată că mulți copii din mediile vulnerabile se opresc la clasa a 8-a pentru că ei nu văd că ar avea o șansă de a continua studiile, pentru că părinții nu au posibilitate să-și permită costuri de navetă, nu mai zic de costuri de internare, cazare și alte cele, și preferă să integreze copilul pe piața muncii din proximitatea casei, respectiv muncă necalificată. 

Clasele urmează să se organizeze la niște licee pe care noi le vom selecta în parteneriat cu cele 4 companii, care ni se vor alătura în funcție de profilul meseriei pe care îl vom urmări.  Sesiunile de informare se vor desfășura în cadrul școlilor gimnaziale. Avem o echipă de consilieri vocaționali care vor merge în școlile gimnaziale și vor avea aceste întâlniri de lucru cu elevii, dar și cu părinții. Întotdeauna ne-am concentrat și asupra părinților pentru că ei sunt decidentul principal atunci când vine vorba de alegerea traseului educațional al copilului și vrem să îl ajutăm pe părinte să-i permită copilului să viseze la o viață decentă. 

Reportaj și interviuri realizate de către Răzvan Dinu și Alexandru Bunghez 
Total
0
Shares
Pe aceeași temă