Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

O nouă bază sportivă prinde contur în Sectorul 6: terenuri, piste de alergare și acces gratuit pentru toată comunitatea

În Sectorul 6, curtea Școlii Gimnaziale 164 „Calinic de la Cernica” se transformă dintr-un spațiu abandonat, cu tartan rupt și bălării, într-o bază sportivă modernă, întinsă pe aproape 9.800 de metri pătrați. Iar vestea bună e că va fi deschisă gratuit pentru toți cei din zonă, în afara orelor de curs.

Lucrările au început în urmă cu două luni și, potrivit administrației locale, sunt deja în stadiu avansat. A fost montat gazonul pe terenul mare de sport (2.700 mp), se lucrează la pistele de alergare, iar pe un spațiu care până de curând era complet nefolosit va apărea un teren nou pentru tenis cu piciorul.

Ce facilități va avea noua bază sportivă din Sectorul 6:

  • Teren de fotbal;
  • Terenuri de baschet, volei, tenis cu piciorul, badminton, petanque;
  • Pistă de alergare, pistă de sprint, pistă de săritură în lungime la groapa cu nisip;
  • Zonă de calisthenics;
  • Patru mese de ping-pong;
  • Bănci, tribune, copaci nou plantați, sistem de iluminat, nocturnă.

    Proiectul vine în completarea celor trei terenuri de tenis deja existente în curtea școlii și a unei săli de sport construite anul trecut.

    Totul ar trebui să fie gata în luna august, astfel încât elevii să înceapă școala cu o bază sportivă complet funcțională. După ore, spațiul va putea fi folosit liber de către toți cei din comunitate.


    Citește și: FOTO. Parcul Liniei, faza III: Lucrările ar putea începe luna viitoare. Cum va arăta parcul-promenadă de 4 km din Sectorul 6

    Total
    0
    Shares
    Pe aceeași temă