Societatea de Transport București (STB) aduce spiritul sărbătorilor pe șine: joi, 17 aprilie, bucureștenii sunt invitați să se alăture Tramvaiului Iepurașului, o inițiativă festivă dedicată în special celor mici, cu ocazia Paștelui.
Evenimentul va avea loc într-un tramvai de epocă, care va circula festiv pe traseul liniei 10. Plecarea este programată la ora 14:00, din Depoul Dudești, iar pe întreg traseul – care traversează toate cele șase sectoare ale Capitalei – copiii vor primi ouă cu surprize, în momentul în care urcă în tramvai.
„Ne dorim ca această călătorie să aducă zâmbete și amintiri frumoase pentru cei mici, dar și pentru părinți. Sărbătorile sunt despre bucurie împărtășită, iar noi vrem să fim parte din povestea voastră de Paște”, a declarat Daniel Istrate, Directorul General al STB.
Traseul Tramvaiului Iepurașului:
Șoseaua Mihai Bravu – Șoseaua Ștefan cel Mare – Bucur Obor – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Pasaj Basarab – Bd. Timișoara – Șoseaua Progresului – Șoseaua Olteniței – Piața Sudului – Calea Văcărești – Șoseaua Mihai Bravu – Depoul Dudești.
Program special de circulație în perioada Paștelui și de 1 Mai
În perioada 18–21 aprilie 2025, dar și pe 1–2 mai 2025, mijloacele de transport public de suprafață vor funcționa după un program adaptat sărbătorilor:
- 18, 20, 21 aprilie și 1, 2 mai – program specific unei zile de duminică
- 19 aprilie – program de sâmbătă
Transport în noaptea de Înviere
Pentru a facilita accesul bucureștenilor la slujbele religioase, STB anunță că în noaptea de Înviere, 19/20 aprilie, linia 41 va rămâne operațională până în jurul orei 03:00, cu un interval de circulație de aproximativ 20 de minute.