Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Proiect pentru transformarea Parcului Natural Văcărești într-o oază unică de recreere în inima Capitalei

Primarul General, Nicușor Dan, a fost într-o vizită de lucru în Parcul Natural Văcărești, împreună cu Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei SUA în România, David Muniz, consilierul prezidențial Alexandra Bocșe, și Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Această vizită de lucru a confirmat colaborarea dintre Primăria Sectorului 4, Primăria Capitalei și Asociația Parcul Natural Văcărești, cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru protejarea și transformarea „Deltei” într-o oază unică de recreere în inima orașului.

”Sunt deja în curs de implementare câteva etape importante necesare pentru a înainta în acest proiect: planul de management al Administrației Parcul Natural Văcărești, regulamentul de funcționare, precum și două studii de specialitate, hidrogeologic și geologic. De asemenea, a fost lansat pe SEAP un Concurs Internațional de Soluții, inițiat de Primăria Sector 4, în colaborare cu Primăria Capitalei și Administrația Parcul Natural Văcărești.

Așa cum am mai spus, pentru o administrare cât mai eficientă a Deltei Văcărești, dorim să dezvoltăm un parteneriat între Primăria Capitalei, prin Administrația special creată, Asociația Parcul Natural Văcărești și Primăria Sectorului 4. Vom semna un protocol de colaborare cu Asociația Parcul Natural Văcărești, care militează de foarte mulți ani pentru ca această oază de verdeață din mijlocul Bucureștiului să devină arie naturală protejată și să fie întreținută așa cum este firesc”, a menționat Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan.

Primăria Municipiului București va scoate la concurs postul de director al Administrației Parcul Natural Văcărești, dar și posturi de specialitate, biologi și rangeri. ”Fac un apel către cei interesați să se înscrie la aceste concursuri. Este nevoie de oameni care să îngrijească acest loc, de specialiști care știu exact ce e de făcut pentru a proteja această zonă de referință pentru spațiul verde urban al Capitalei”, a subliniat Nicușor Dan.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria Sectorului 4, obiectivele instituției pentru Parcul Natural Văcărești, începând cu data de 1 iunie 2022, vor fi ”fără incendii de vegetație, pază sporită și mai multă curățenie”.

„Vreau să-i mulțumesc domnului ambasador pentru că este alături de noi și sunt convins că va sprijini concursul internațional de soluții pe care Primăria Municipiului București, Asociația Parcul Natural Văcărești și Sectorul 4 l-au inițiat. Avem nevoie de cele mai bune soluții, pentru ca acest loc să devină unic în Europa. Împreună am întreprins două categorii de măsuri. Prima categorie o reprezintă măsurile de urgență, pentru că scopul final este ca în această toamnă să avem finalizate proiectele tehnice pentru măsurile privind punerea în siguranță a acestei zone protejate.

În etapa a doua, care deja a debutat prin concursul internațional de soluții, ce a fost deja ridicat in Serviciul Electronic de Achiziții Publice, invit toți specialiștii din țară, din Europa și nu numai, să se alăture acestui demers. Prin parteneriatul dezvoltat cu PMB am reușit să îmbunătățim serviciile de salubrizare și pază, astfel încât de la data de 1 iunie vom avea mai multă pază în aceasta zonă, pentru a preveni incendiile destul de dese, unele provocate de oameni, iar altele din cauze naturale”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Cele două autorități locale și societatea civilă implicate în acest proiect vor primi și un consistent sprijin internațional. În acest sens, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România, David Muniz susține importanța acestei arii protejate din mijlocul orașului.

„Este minunat să fiu astăzi aici, să văd acest parc atât de frumos și de minunat, o comoară pentru toți locuitorii Bucureștiului. Sper să vedem cât mai multi oameni vizitând acest loc și îi încurajăm să vină și să se bucure de o experiență unică în acest habitat natural chiar în mijlocul orașului. Acest parc simbolizează foarte multe. Este simbolul rezilienței, al cooperării între toate entitățile prezente aici care lucrează împreună să protejeze acest parc, dar și al colaborării între tări, pentru că știu că studenții câtorva universități din Statele Unite vin aici frecvent să studieze”, a precizat șeful misiunii diplomatice a SUA în România.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă