Bucureștenii pot spune cum și-ar dori să arate zona dintre Piața Romană și Piața Universității, înainte ca arhitecții să propună soluții de reamenajare. Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au lansat un chestionar public care va contribui la stabilirea temei unui concurs internațional de soluții pentru bulevardele Nicolae Bălcescu și General Gheorghe Magheru, precum și pentru spațiile publice din jurul lor.
Chestionarul poate fi completat până pe 21 noiembrie 2026, iar organizatorii îi încurajează pe locuitorii Capitalei să își spună părerea despre modul în care folosesc zona și despre nevoile pe care aceasta ar trebui să le acopere.
Mai mult spațiu pentru pietoni, bicicliști și vegetație
Concursul urmărește găsirea unei soluții de reamenajare pentru una dintre cele mai importante zone centrale ale Bucureștiului. Potrivit PMB și OAR, obiectivele includ creșterea suprafețelor verzi, îmbunătățirea condițiilor pentru deplasările pietonale și cu bicicleta, reducerea poluării și a zgomotului și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural și cultural.
Vorbim deocamdată doar despre direcții urmărite de administrație. Răspunsurile la chestionar vor contribui la fundamentarea temei de concurs, adică a cerințelor pe care arhitecții și echipele participante vor trebui să le ia în calcul atunci când își vor pregăti propunerile.

Consultarea va continua cu întâlniri și o dezbatere publică
Chestionarul este prima etapă a unui proces mai amplu de consultare. Organizatorii anunță și mese rotunde cu asociații profesionale, reprezentanți ai societății civile, operatori economici din zonă și instituții culturale și administrative.
La final, va fi organizată o dezbatere publică în care vor fi prezentate rezultatele chestionarului, concluziile întâlnirilor și principalele direcții pentru tema de proiectare.
Ulterior, concursul internațional de soluții poate fi lansat și va permite evaluarea propunerilor de către un juriu profesionist. Soluția câștigătoare ar urma să stea la baza contractului de proiectare pentru reamenajarea zonei, spun cei de la OAR.
Am putea vedea primele lucrări în 2029
Ciprian Ciucu, edilul general al Capitalei, a vorbit la conferința de presă organizată de OAR și despre calendar și a spus că o estimare realistă este ca lucrările să înceapă undeva în primăvara anului 2029. Probabil concursul va fi lansat oficial în martie 2027, urmând perioada de realizare a propunerilor, alegerea câștigătorilor și apoi proiectarea efectivă.
„Atunci când regenerezi urban o zonă, ea devine atractivă economic, ceea ce poate atrage fonduri private pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din zonă și transformarea lor în restaurante, hoteluri, magazine. Strategia noastră e să creștem valoarea în centrul orașului.
Vor urma concursuri de soluții și pentru zona extinsă a Palatului Regal, pentru Calea Victoriei și pentru alte zone din centru, cum ar fi Brezoianu, Academiei, Câmpineanu și multe altele. Pentru că în următorii ani Bucureștiul se va transforma”, a mai declarat Ciprian Ciucu.

Pentru bucureșteni, consultarea de acum este o ocazie pentru a semnala problemele pe care le întâlnesc în prezent pe Magheru și Bălcescu, dar și de a propune ce consideră ei că ar trebui să se schimbe.
Bulevardul Magheru este, așa cum știm, una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului, are clădiri de certă valoare arhitecturală, însă multe dintre ele lăsate în paragină, unele fiind adevărate pericole. Nici spațiul public nu stă mai bine, bulevardul este practic o autostradă urbană, cu trafic intens, zgomot, poluare, puțină umbră și trotuare înguste.