Primarul Sectorului 3 numește „o sincopă” autorizarea blocurilor pe terenul viitorului Parc Pallady. Construcțiile continuă, iar proiectul parcului merge mai departe, dar pe o suprafață mai mică

Proiectul viitorului Parc Pallady din Sectorul 3 a mai trecut de un vot în Consiliul Local, însă o parte din terenul pe care urma să fie amenajat parcul este deja ocupată de șantiere pentru blocuri. La o întâlnire cu locuitorii, primarul Robert Negoiță a descris situația drept o „sincopă de funcționare”, potrivit Grupului de Inițiativă Civică Pallady, care susține că lucrurile nu s-au corectat, iar construcțiile continuă.

Între timp, proiectul parcului a fost modificat printr-o hotărâre de Consiliu Local votată miercuri, 14 octombrie. Patru loturi pentru care Primăria Sectorului 3 a emis autorizații de construire pentru blocuri au fost scoase din coridorul de expropriere, iar alte șapte imobile au fost introduse. Suprafața totală propusă pentru expropriere este acum de 22.745 de metri pătrați, față de aproximativ 24.600 de metri pătrați în varianta aprobată în iulie.

„A existat o sincopă de funcționare”, spune Robert Negoiță

Potrivit Grupului de Inițiativă Civică Pallady, primarul Sectorului 3 a fost întrebat despre blocurile care se ridică pe terenul de pe Drumul Gura Crivățului, identificat inițial pentru viitorul parc.

„A existat o sincopă de funcționare. Într-adevăr, nu e în regulă ce s-a întâmplat, dar s-a corectat”, a răspuns Robert Negoiță, conform relatării grupului civic și video-ului postat de aceștia pe rețelele de socializare.

Reprezentanții comunității contestă însă ideea că situația ar fi fost rezolvată. „În realitate, nu s-a corectat. Blocurile cresc în continuare”, au transmis aceștia. Grupul civic spune că a contestat în instanță legalitatea autorizațiilor de construire, dar că nu va oferi mai multe detalii despre proces, invocând presiuni asupra reclamantului și avocaților.

Cele patru autorizații pentru blocuri cu regim de înălțime de tip Demisol + Parter + 4 Etaje au fost emise în iunie și august 2026. Așa cum am relatat anterior, două dintre ele au fost emise înainte ca proiectul de expropriere pentru parc să fie aprobat de Consiliul Local, iar celelalte două, chiar după votul din iulie.

Șantierul blocurilor din Pallady. Foto: Grupul de Inițiativă Civică Pallady

Parcul va avea aproximativ 1,7 hectare

Proiectul pentru amenajarea parcului a fost aprobat din nou de Consiliul Local Sector 3, potrivit Grupului de Inițiativă Civică Pallady. Noua variantă prevede un coridor de expropriere de 22.745 de metri pătrați, care cuprinde 16 imobile.

Din această suprafață, 17.122,66 de metri pătrați sunt prevăzuți pentru parc, iar 5.622,34 de metri pătrați ar urma să fie folosiți pentru lărgirea Drumului Gura Crivățului și amenajarea trotuarelor. Parcul ar urma să aibă, astfel, doar aproximativ 1,71 hectare.

Valoarea totală a investiției este estimată la circa 56 de milioane de lei, cu TVA inclus, echivalentul a aproximativ 11 milioane de euro. Despăgubirile pentru terenurile propuse spre expropriere au fost evaluate la 21,1 milioane de lei.

Proiectul include spații verzi, alei, piste pentru biciclete și alergare, un loc de joacă, un teren de sport, zone de fitness și picnic, hamace, amenajări cu apă și un țarc pentru câini. Documentația prevede și un bazin de retenție a apei pluviale, care ar urma să fie folosită pentru irigarea parcului.

Imagine generată cu AI, conceptul pentru parcul Pallady. Postat de consilierul local PSD, Voicu Ion Valentin

Conform informațiilor publicate de consilierul local PSD, Voicu Ion Valentin, studiul de fezabilitate a fost elaborat și pe baza răspunsurilor a 3.319 de locuitori, care au transmis 487 de sugestii privind amenajarea parcului.

Aprobarea proiectului la nivelul Consiliului Local, chiar și în această nouă formă, nu înseamnă însă că procedura de expropriere este încheiată. Pentru a putea continua, administrația Sectorului 3 are nevoie de acordul Consiliului General al Municipiului București.

Comunitatea se teme că povestea se va repeta

Grupul de Inițiativă Civică Pallady spune că speră ca proiectul parcului să fie dus la capăt, dar avertizează că situația care a dus la apariția blocurilor pe terenul vizat inițial s-ar putea repeta.

Reprezentanții grupului au criticat și faptul că arhitectul-șef al Sectorului 3 este în continuare în funcție, deși, în opinia lor, autorizarea blocurilor pe un teren încadrat ca spațiu verde de tip V1a nu ar fi trebuit să fie posibilă.

De altfel, cetățenii din zonă au inițiat și o nouă petiție prin care solicită autorităților demiterea arhitectul-șef.


Citește și:

Total
0
Shares
Related Posts