Credit foto: LCV / Shutterstock.com
„Alegeri mici. Impact mare.” este o serie de articole tip green education, susținută de BCR.
Bucureștiul este un oraș într-o continuă negociere. Negociere între oameni, între spații, între cetățeni și administrație. În tot zgomotul Capitalei, ajungem să trecem deseori pe lângă aceeași problemă de săptămâni întregi, fie un trotuar blocat de mașini, o trecere de pietoni al cărei marcaj a dispărut, un coș de gunoi revărsat, un loc de joacă cu echipamente rupte. Oamenii uneori se disociază sau așteaptă ca autoritățile să se autosesizeze. Alteori, Își spui că cineva sigur a sesizat deja, sau că oricum nu se rezolvă nimic, și merg mai departe.
Realitatea e că probabil toată lumea din cartier gândește la fel. Și astfel problema se perpetuează.
De ce funcționează sesizările, deși nu credem asta
Inițiativa civică Vrem Schimbare a început în 2018 tocmai de la acest principiu. Că un grup de oameni care trimit sesizări pe email și sună la autorități pentru a semnala probleme din București pot să facă o diferență mult mai mare decât au impresia la prima vedere. Și asta fără resurse financiare sau conexiuni politice.
Iată ce ne-au transmis ei despre cum a funcționat asta în practică:
„Am început să ne implicăm în 2018, prin transmiterea de sesizări către autorități, atât pe e-mail, cât și telefonic, pentru a semnala problemele din oraș și a solicita rezolvarea lor. În scurt timp am realizat că amploarea acestor probleme depășește capacitatea unei implicări individuale, motiv pentru care am înființat inițiativa civică «Vrem schimbare».
Activitatea noastră s-a concentrat pe trei direcții principale: documentarea problemelor urbane, popularizarea instrumentelor de implicare civică și susținerea inițiativelor cu valori comune.
Pentru mult timp, ideea de a avea trotuare libere și de a sancționa parcarea neregulamentară a fost tratată ca un subiect sensibil, evitat chiar și de instituțiile responsabile să aplice legea. Am contribuit la schimbarea acestei perspective, readucând în prim-plan respectarea regulilor și dreptul pietonilor la un spațiu public sigur și accesibil.
Pe lângă această componentă de acțiune directă, ne-am concentrat și pe popularizarea instrumentelor pe care cetățenii le au pentru a se implica: cum se redactează o sesizare, unde se transmite și, mai ales, importanța perseverenței. Scopul nostru a fost să încurajăm cât mai mulți oameni să se implice activ și să contribuie la schimbarea comunității lor.
Un al treilea obiectiv a fost solidarizarea cu alte demersuri civice, promovarea inițiativelor și acțiunilor altor grupuri din București și din țară, alături de care împărtășim aceleași valori.
Prin aducerea în spațiul public a acestor situații, tot mai mulți cetățeni au început să se implice activ, iar autoritățile au devenit treptat mai receptive și mai dispuse să răspundă pozitiv solicitărilor venite din comunitate.
Recomandarea noastră pentru cei care vor să se implice în rezolvarea problemelor din cartier sau de pe traseele lor zilnice, spre parc, locul de muncă sau magazin, este să aibă răbdare și perseverență. Este esențial să documenteze atent situațiile întâlnite și să își creeze șabloane de sesizări pe care să le poată adapta și transmite rapid către autorități. Un e-mail durează 2 minute. Schimbările nu apar peste noapte, însă experiența ne-a arătat că, prin consecvență și insistență, rezultatele apar în cele din urmă, iar satisfacția că ai rezolvat o problemă din oraș este «priceless».”

Ce spune legea despre sesizări, pe scurt
Dreptul de a sesiza instituțiile publice e garantat prin lege. OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor stabilește că orice cetățean poate adresa o petiție (sesizare, reclamație, propunere) oricărei autorități, iar aceasta e obligată legal să răspundă în termen de 30 de zile calendaristice. Dacă problema e mai complexă, termenul poate fi prelungit cu maximum 15 zile, dar cu notificare.
Există și Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, prin care poți cere oricărei instituții publice informații despre modul în care funcționează, ce bugete are sau ce contracte a încheiat. Răspunsul trebuie să vină în 10 zile lucrătoare. Pe civia.ro există o secțiune dedicată cererilor 544, cu formulare gata pregătite.
Un detaliu important pe care să îl ai în vedere este că sesizările anonime pot fi ignorate legal. Trebuie să îți treci numele și o adresă de contact, email sau poștă. Nu trebuie să ți-e teamă că datele vor fi folosite altfel; instituțiile sunt obligate să respecte confidențialitatea petiționarilor.
Cum arată un email de sesizare bun
Un email bun de sesizare are patru elemente:
1. Datele tale – Numele, prenumele și adresa de email sau de corespondență. Fără ele, sesizarea poate fi clasată.
2. Descrierea problemei – specifică și localizată. Nu „trotuarul din zona mea e blocat”, ci „pe strada Exemplu nr. 10, în dreptul blocului Y, Sectorul 3, trotuarul este ocupat permanent de autoturisme parcate, blocând accesul pietonilor și al persoanelor cu dizabilități”.
3. O fotografie. Nu e obligatorie, dar crește semnificativ șansele ca sesizarea să fie luată în serios și rezolvată mai repede.
4. Solicitarea concretă. „Solicit verificarea situației, aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege și comunicarea măsurilor dispuse în termenul legal de 30 de zile.”
Un template simplu, pe care îl poți adapta:
Subsemnatul/a [Nume Prenume], domiciliat/ă în [adresă], vă sesizez cu privire la [descrierea problemei] situată pe [strada, numărul, sectorul]. Această situație afectează [siguranța pietonilor / calitatea spațiului public / mediul înconjurător]. Solicit verificarea situației și comunicarea măsurilor dispuse, conform OG 27/2002.
Unde trimiți, în funcție de problemă
Adresele de mai jos sunt verificate și actualizate – le găsești mereu la zi și pe vremschimbare.ro/adrese-de-e-mail-si-telefoane.
Mașini parcate pe trotuar, spații verzi sau treceri de pietoni:
- Brigada Rutieră București: 021 9544 | bpr@b.politiaromana.ro
- Poliția Locală Sector 1: 021 9540 | registratura@primarias1.ro
- Poliția Locală Sector 2: 021 9941 | office@politialocalas2.ro
- Poliția Locală Sector 3: 021 9543 | secretariat.dgpl@primarie3.ro
- Poliția Locală Sector 4: 021 9441 | sesizari@politialocala4.ro
- Poliția Locală Sector 5: 021 9541 | office@politialocalasector5.ro
- Poliția Locală Sector 6: 021 9546 | contact@politia6.ro
- Poliția Locală a Municipiului București: 021 9752 | office@plmb.ro
Marcaje rutiere șterse, treceri de pietoni lipsă sau invizibile:
- Administrația Străzilor: 021 315 1219 | office@aspmb.ro
- Primăria Municipiului București: relatiipublice@pmb.ro
Probleme de cartier – spații verzi, salubrizare, locuri de joacă, trotuare:
- Primăria Sectorului 1: registratura@primarias1.ro
- Primăria Sectorului 2: infopublice@ps2.ro
- Primăria Sectorului 3: relatiipublice@primarie3.ro
- Primăria Sectorului 4: contact@ps4.ro
- Primăria Sectorului 5: sesizari@sector5.ro
- Primăria Sectorului 6: prim6@primarie6.ro
Semafoare defecte, gropi în carosabil, urgențe rutiere:
- Administrația Străzilor: office@aspmb.ro
- Poliția Locală a Municipiului București: 021 9752 | office@plmb.ro
Dacă nu ești sigur cui îi aparține problema, trimite simultan la primăria de sector și la Poliția Locală. Una dintre ele e responsabilă și va redirecționa dacă e cazul.
Aplicațiile sectoriale (dacă locuiești în sectoarele 1, 3, 4 sau 6)
Câteva primării din București au mers mai departe și au propriile aplicații mobile de sesizări, care simplifică și mai mult procesul:
ADP Sector 1 – aplicația „ADP Sector 1″ (iOS și Android) permite raportarea problemelor legate de spații verzi, mobilier urban, curățenie și amenajări, cu localizare pe hartă și urmărirea statusului sesizării.
Primăria Sectorului 3 – aplicația proprie (iOS și Android, accesibilă și pe site) trimite sesizările direct la compartimentul responsabil, cu notificări automate la înregistrare și rezolvare. Poți urmări statusul și pe harta web.
Primăria Sectorului 4 – aplicația include un modul de sesizări cu dialog interactiv cu funcționarul responsabil, adică poți purta o conversație despre problema sesizată și poți urmări în timp real dacă e preluată, în așteptare sau rezolvată.
Sectorul 6 – eSector6 – una dintre cele mai dezvoltate aplicații din București, cu peste 50.000 de utilizatori. Permite sesizări cu localizare, plata taxelor și impozitelor, gestionarea parcărilor de reședință și notificări țintite pe microzone – dacă sunt lucrări pe strada ta, primești notificare direct.
Au apărut și mai multe platforme independente
Dacă tot procesul de email ți se pare prea complicat, există câteva platforme construite exact pentru a-l elimina.
Civia.ro – probabil cea mai completă platformă civică din România. Descrii în două propoziții ce ai văzut, încarci o fotografie, iar platforma formulează sesizarea oficială cu temei legal (OG 27/2002), identifică automat instituția responsabilă și o trimite în numele tău. Primești un cod unic de urmărire și ești notificat când autoritatea răspunde. Are și o secțiune de petiții, proteste anunțate și un clasament al primăriilor după timpul de răspuns.
București.help – o inițiativă similară, lansată în mai 2026, „construită de un cetățean pentru ceilalți cetățeni”. Fotografiezi problema, AI-ul scrie sesizarea și o trimite automat. Sesizările sunt vizibile public pe o hartă live. A generat peste 250 de sesizări în primele două luni.
Civiti.ro – axată pe București, funcționează puțin diferit: platforma compune petiția în forma cerută de lege, tu o trimiți din propriul cont de email (deci sesizarea vine de la tine direct), iar problema rămâne vizibilă public pe site. Logica e că 50 de emailuri pe aceeași temă sunt greu de ignorat.
HartaAmbroziei.ro – dacă problema ta e specifică ambroziei (planta care provoacă alergii severe și crește necontrolat pe terenurile neîngrijite), această platformă îți permite să marchezi zona pe hartă și trimite automat sesizare la primăria responsabilă. A înregistrat peste 1.850 de zone raportate în România în 2026. Primăriile sunt obligate legal să curețe terenurile publice cu ambrozie și să notifice proprietarii privați.
Alegerea mică de azi
Data viitoare când treci pe lângă o problemă din cartier, oprește-te 30 de secunde, fă o fotografie și notează adresa exactă. Seara, trimiți un email sau deschizi Civia. Durează două minute.
Poate nu se rezolvă din prima. Poate trebuie să mai trimiți o dată. Dar cu fiecare sesizare, cu fiecare răspuns cerut și primit, relația dintre cetățeni și instituții devine puțin mai normală. Iar asta e un lucru pe care nu îl face nimeni în locul tău.