Joi, 30 octombrie, Consiliul General al Municipiului București urmează să supună la vot proiectul prin care amenzile pentru tăierile ilegale de arbori ar putea crește de la 25 de lei la până la 5.000 de lei. Înaintea votului, zeci de organizații civice și de mediu anunță un protest în fața Primăriei Capitalei, cerând consilierilor „să aleagă între mafia imobiliară și aerul curat”.
Cetățenii și reprezentanții organizațiilor civice se vor aduna joi, 30 octombrie, în fața instituției, începând cu ora 9:00, pentru a cere votarea proiectului de hotărâre care majorează amenzile pentru tăierile ilegale de arbori din București.
Proiectul, propus de consilierii USR Dragoș Radu și Cristian Didiță, urmează să fie votat în ședința de la ora 10:00 și prevede creșterea amenzilor de la 50 de lei (25 de lei, dacă amenda se achită în 48 de ore) la până la 5.000 de lei. În paralel, s-ar introduce și obligația de replantare: 6 arbori noi pentru fiecare copac tăiat ilegal de o persoană fizică și 10 pentru persoane juridice.
Presiune publică de la cetățeni și organizații civice
Protestul este organizat de grupul de cetățeni Parcul IOR Dispare, în colaborare cu peste 60 de organizații și inițiative civice din București, care au semnat o scrisoare deschisă către primarul general și consilierii municipali.
„Fie votezi DA și ești cu bucureștenii, fie votezi NU și susții mafia imobiliară. Nu mai există zone gri”, se arată în apelul la protest.
Organizatorii spun că fiecare consilier general a primit deja peste 1.400 de e-mailuri din partea cetățenilor care cer adoptarea proiectului.
Pe site-ul parculiordispare.ro (click aici), doritorii pot trimite automat e-mailuri tuturor consilierilor, cu un apel pentru protejarea spațiilor verzi. Practic, asociația propune o formă de presiune pentru aleși, pentru a-i determina să voteze în favoarea acestui proiect cu privire la majorarea amenzilor.
Inițiativa de majorare a amenzilor intră în sfârșit pe ordinea de zi
Inițiativa de majorare a amenzilor a fost depusă la Primăria Capitalei în luna septembrie, iar acum a venit timpul pentru votul consilierilor generali. Pe 16 octombrie, relatam pe GreenCommunity despre faptul că peste 50 de organizații civice au semnat o scrisoare deschisă prin care cereau adoptarea de urgență a proiectului.
Activiștii au argumentat că sancțiunile actuale nu mai au niciun efect de descurajare, fiind „echivalentul unei invitații la vandalism”.
„O consultație la pneumolog costă 250 de lei – echivalentul a 10 copaci tăiați ilegal. Spațiile verzi dispar sub ochii noștri, iar autoritățile tratează distrugerea lor ca pe o contravenție minoră”, se arăta în textul scrisorii deschise.
Context: Bucureștiul, ultimul în UE la numărul de arbori
Potrivit datelor transmise anterior de activiști, Capitala are în medie 0,88 arbori pe cap de locuitor, de trei ori mai puțin decât recomandarea Uniunii Europene. Defrișările ilegale, tăierile mascate în „toaletări” și retrocedările de spații verzi au transformat protecția arborilor într-una dintre cele mai sensibile teme urbane din ultimii ani.
Cazul Parcului IOR, unde au fost tăiați peste 1.500 de copaci pe un teren retrocedat, a devenit simbolul lipsei de reacție a autorităților locale și al eșecului în aplicarea legii. Probleme sunt și în parcurile administrate de Primăria Capitalei – spre exemplu, cel puțin 1.136 de arbori s-au uscat în Herăstrău, din 2021 și până acum.
Protest joi, în fața Primăriei Generale
Manifestația este programată între orele 09:00 și 10:00, chiar înaintea ședinței CGMB, în fața Primăriei Generale. Organizatorii îi îndeamnă pe bucureșteni să vină cu pancarte și mesaje de susținere.
„Copacii nu votează. Consilierii da. Iar ei trebuie să ne vadă.”, se arată în apelul organizatorilor – Parcul IOR Dispare