Avem doar o singură planetă, trebuie să o protejăm. Pe 5 iunie este marcată Ziua Internațională a Mediului. Din 1972, timp de 50 de ani, acest eveniment anual a însemnat atât celebrarea planetei, cât și prezentarea pericolelor cu care se confruntă. Cu această ocazie, WWF România lansează un ghid de acțiuni sustenabile, așa cum se arată într-un comunicat remis de către organizație.
„În România, pentru a asigura restartarea economiei într-un mod care să ofere protecție și siguranță atât oamenilor, cât și naturii, dar și perspective sustenabile pentru viitor, este necesară implicarea tuturor. Astfel, WWF România lansează un ghid de acțiuni sustenabile ce își pot face loc în viața oricui. Acest ghid include 50 de sfaturi simple și ușor de aplicat atât pentru copii, cât și pentru adulți. Este important ca oamenii, de la mic la mare, să afle cât de ușor este să creeze obiceiuri care protejează planeta. Împreună putem construi o lume în care oamenii sunt în armonie cu natura”, a declarat Orieta Hulea, director general WWF România.
Micile acțiuni fac o mare diferență
Ghidul creat de WWF România poate fi descărcat de aici și poate fi utilizat de fiecare dintre noi, în acțiunile de zi cu zi. Micile acțiuni existente în ghid au un efect cumulativ și creează un impact uriaș asupra sănătății mediului. Astfel, oameni, companii și societățile civile sunt parte la îndeplinirea obiectivului global de mediu până în 2030.
În prezent, ne aflăm în deceniul 2021-2030 care este prezentat de către ONU ca fiind deceniul reconstrucției ecologice. Nu a fost niciodată o nevoie atât de urgentă ca în 2022 de a revigora ecosistemele deteriorate. Ecosistemele susțin toată viața de pe Pământ. Cu cât ecosistemele noastre sunt mai sănătoase, cu atât planeta și oamenii săi sunt mai sănătoși. Deceniul ONU pentru restaurarea ecosistemelor își propune să prevină, să oprească și să inverseze degradarea ecosistemelor de pe fiecare continent și din fiecare ocean. Aceste acțiuni vor contribui la combaterea sărăciei, a schimbărilor climatice și vor preveni extincția în masă. Astfel, anul 2022 are ca temă centrală mesajul „Avem un singur pământ”. Vom reuși doar dacă ne implicăm cu toții activ, pentru binele planetei.