Credit foto: Vlad Ispas / Shutterstock.com
După mai bine de jumătate de secol în care au făcut parte din peisajul Bucureștiului, tramvaiele Tatra T4R se pregătesc să iasă definitiv din circulație. Pentru a marca retragerea unuia dintre cele mai longevive și îndrăgite vehicule din transportul public al Capitalei, STB și TPBI organizează în perioada 11-12 și 18-19 iulie Festivalul Tatra, un eveniment dedicat ultimelor tramvaie aflate încă în exploatare.
Bucureștenii vor avea ocazia să călătorească pentru ultima dată cu tramvaiele Tatra pe trasee speciale, să descopere istoria acestora și să participe la un eveniment care marchează finalul unei epoci pentru transportul public din Capitală.
Istoria Tatra, pe scurt
Primele tramvaie Tatra T4R au ajuns în București în 1973, fiind produse de compania cehoslovacă ČKD Tatra. De-a lungul anilor, acestea au devenit coloana vertebrală a rețelei de tramvaie, iar pentru generații întregi de bucureșteni au reprezentat imaginea clasică a transportului electric din oraș. Robuste și fiabile, au circulat pe aproape toate marile linii ale Capitalei și au rămas în exploatare chiar și după apariția noilor tramvaie moderne.
Retragerea lor vine pe fondul procesului de modernizare a flotei STB, început în ultimii ani prin introducerea noilor tramvaie Imperio și prin scoaterea treptată din circulație a vehiculelor vechi.
Patru zile dedicate ultimelor călătorii
Festivalul se desfășoară în weekendurile 11-12 iulie și 18-19 iulie, iar programul complet al curselor speciale va fi publicat de STB. Pe liniile pe care vor circula tramvaiele Tatra va fi valabil orice titlu de călătorie metropolitan, conform regulilor obișnuite de transport.
Cu ocazia evenimentului, STB a pregătit și carduri de transport în ediție limitată, dedicate Festivalului Tatra. Acestea vor putea fi cumpărate între orele 06:00 și 20:00, din următoarele puncte de vânzare:
- 11 iulie – Bucur 2 (Șos. Colentina nr. 2)
- 12 iulie – Brașov (Bd. Timișoara nr. 44)
- 18 iulie – Piața Unirii 2 (Bd. Regina Maria nr. 2)
- 19 iulie – Brașov (Bd. Timișoara nr. 44)
La achiziționarea unui card, călătorii vor primi gratuit și broșura oficială a Festivalului Tatra, în limita stocului disponibil.

Sfârșitul unei epoci în transportul bucureștean
Deși pentru mulți călători tramvaiele Tatra au rămas sinonime cu zgomotul caracteristic al motoarelor și cu călătoriile zilnice spre școală sau serviciu, timpul lor a ajuns la final. După 53 de ani de serviciu, ultimele exemplare vor fi retrase din circulație și ar trebui să facă loc unei flote mai moderne, mai accesibile și mai eficiente energetic.
În acest moment, Bucureștiul are un deficit mare de tramvaie moderne. Tocmai de aceea, primăria pregătește licitația pentru 100 de troleibuze articulate și 79 de tramvaie de 36 de metri, cu fonduri europene. Licitația ar trebui să fie lansată în cursul acestui an, iar primele tramvaie ar trebui să sosească anii viitori. La timp pentru redeschiderea liniilor de tramvai care se află în prezent în modernizare. Și la timp și pentru a putea deschide serviciul pe noile șine care se construiesc pe Bd. Prelungirea Ghencea, din vestul Capitalei.
Programul ultimelor curse cu Tatra din București:



