Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Orange a încheiat cu succes două proiecte dedicate dezvoltării competențelor digitale ale angajaților, derulate prin intermediul unor finanțări europene 

Proiectul Orange România SA – “ICT Academy”, destinat dezvoltării competențelor din domeniul Tehnologiei informației și a comunicațiilor ale angajaților Orange aflați în afara Bucureștiului și a județului Ilfov, a ajuns la final cu succes, după o prelungire de 6 luni a perioadei de derulare. Proiectul, care a primit o finanțare nerambursabilă în valoare de 880.856,40 de lei (valoarea totală a proiectului fiind de 1.890.394,00 lei), a fost dus la bun sfârșit în luna mai 2023, reușind să acopere toate cerințele necesare acordării finanțării, se arată într-un comunicat de presă remis de către Orange România. 

643 de angajați Orange România din publicul țintă au parcurs în acest proiect programele de învățare, fiecare dintre ei participând la cel puțin un training, majoritatea beneficiind de două sau chiar trei cursuri. Subiectele promovate în acest proiect au fost atât din zona de gestionare a proiectelor (Agile) sau a lucrului în echipe transversale, cât și din zona de comunicare și sales skills. Toate subiectele au fost abordate din perspectiva noii lumi digitale în care angajații Orange își vor desfășura activitatea.

Proiectul a avut ca scop îmbunătățirea prin formare a nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților Orange România care își desfășoară activitatea în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor, sector economic cu potențial competitiv conform Strategiei Naționale pentru Competitivitate și în domeniul tehnologiei informaționale și de comunicații, spațiu și securitate, domeniu de specializare inteligentă potrivit Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare și Inovare. Proiectul “ICT Academy”, cod MySMIS 150599, a fost implementat în perioada 11.05.2021 – 10.05.2023, s-a adresat unui număr de peste 600 de angajați din cadrul companiei și a avut ca obiectiv principal creșterea competenței și susținerea expertizei în domeniul Tehnologiei informației și a comunicațiilor, TIC, pentru a maximiza impactul afacerii printr-o formare dedicată TIC în domeniul B2B. Scopul programului a fost să devină parte integrată în cadrul procesului de transformare TIC prin care trec angajații Orange și să-i ajute pe aceștia să dobândească abilități TIC superioare.

”Am ajuns cu bine la finalul unui program captivant și extrem de util și suntem bucuroși că acesta a putut fi parcurs de peste 600 de colegi din Orange România. Finanțarea obținută ne-a permis să inițiem, să consolidăm și să amplificăm cunoștințele din zona de digital ale colegilor noștri din toată țara, indispensabile în ziua de azi. Îi mulțumesc echipei noastre care a lucrat susținut la acest proiect destinat îmbunătățirii și continuării procesului de digitalizare destinat angajaților Orange România și sunt mândră că a fost prelungit cu încă șase luni, ca informațiile să poată ajunge la toți beneficiarii săi”

Luiza Müller, Human Resources Director Orange România.

ICT Academy a îndrumat și însoțit fiecare angajat în călătoria sa de dezvoltare, oferind context pentru a explora și interacționa cu mediul big data și mediul TIC. Implementarea proiectului s-a realizat pe o durată de 24 de luni în regiuni mai puțin dezvoltate ale României. Trainerii proprii specializați, cu experiență în domeniu, au format angajații Orange România în cadrul unei serii complexe de cursuri finanțate de Uniunea Europeană.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020.

”Competențe digitale pentru angajații Orange – I, Digital”, un al doilea proiect Orange România derulat printr-o finanțare europeană acordată dezvoltării competențelor digitale ale angajaților, a ajuns cu succes la final 

Un al doilea proiect Orange România SA, ”Competențe digitale pentru angajații Orange – I, Digital”, destinat dezvoltării competențelor din domeniul Tehnologiei informației și a comunicațiilor ale angajaților Orange aflați în afara Bucureștiului și a județului Ilfov, a ajuns la final, peste 450 de beneficiari încheind cu succes etapele sale pe 30 iunie 2023.

Proiectul, care a primit o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.167.133,50 de lei (valoarea totală a proiectului fiind de 2.802.918,20 lei), s-a încheiat cu succes, după o prelungire de 7 luni a perioadei de derulare, acoperind toate cerințele necesare acordării finanțării. Proiectul și-a propus să îmbunătățească prin formare nivelul de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților Orange România care își desfășoară activitatea în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor, sector economic cu potențial competitiv conform Strategiei Naționale pentru Competitivitate și în domeniul tehnologiei informaționale și de comunicații, spațiu și securitate, domeniu de specializare inteligentă potrivit Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare și Inovare.

Proiectul ”Competențe digitale pentru angajații Orange – I, Digital”, cod MySMIS 149315, implementat în perioada 11.05.2021 – 30.06.203, a vizat 450 de angajați și a avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare și de cunoștințe cu privire la TIC în toate departamentele din Orange România, pentru a spori inovația și fluența digitală pentru toți angajații. Gândit pentru a fi parte integrată din procesul de transformare digitală ce le oferă tuturor angajaților posibilitatea de dezvoltare a abilităților TIC, proiectul și-a propus să-i ajute pe cei din Orange să înfrunte lumea digitală mai ușor și să o gestioneze cu mai multă agilitate.

”Am încheiat cu bine un nou parcurs de inițiere și consolidare a cunoștințelor din zona de digital, la care au participat colegii noștri din întreaga țară. Finanțarea oferită ne-a permis să derulăm și în teritoriu proiecte de digitalizare complexe implementate deja intern și care au avut ca target colegi din toată România. Păstrez, alături de echipa din spatele proiectului, aceeași încredere că toate cursurile la care au luat parte angajații Orange România vor contribui la creșterea și dezvoltarea abilităților lor digitale & ITC și suntem mândri și recunoscători că am putut beneficia de această oportunitate oferită prin finanțarea europeană”

Luiza Müller, Human Resources Director Orange România.

„I, Digital” a îndrumat și însoțit fiecare angajat în călătoria sa de dezvoltare, oferind context pentru a explora și interacționa cu mediul big data și mediul TIC. Implementarea proiectului s-a realizat pe o durată de 25 de luni în regiuni mai puțin dezvoltate ale României. Trainerii  specializați cu experiență în domeniu au format angajații Orange România în cadrul unei serii complexe de cursuri finanțate de Uniunea Europeană.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă