Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Raport: Care este bilanțul celor mai costisitoare dezastre climatice din 2022 

Un raport recent al organizației caritabile Christian Aid arată că în 2022, primele 10 cele mai costisitoare evenimente climatice din punct de vedere financiar au produs fiecare daune de cel puțin 3 miliarde de dolari. Creșterea temperaturilor globale, ca efect al activităților umane, a produs în diferite zone ale lumii furtuni mai intense, ploi abundente și valuri de secetă. 

Cele mai mari pierderi financiare au fost produse de uraganul Ian, care a lovit Statele Unite ale Americii și Cuba în luna septembrie, provocând pagube de 100 miliarde de dolari și strămutând circa 40.000 de persoane. 

În privința costurilor umane, raportul informează că impactul cel mai mare a fost produs de inundațiile din Pakistan, din iulie până în septembrie, în urma cărora și-au pierdut viața peste 1.700 de persoane. Totodată, alte 7 milioane de persoane au fost strămutate. Conform estimărilor Băncii Mondiale, inundațiile din Pakistan au cauzat daune economice de 30 de miliarde de dolari, din care doar 5,6 miliarde de dolari au fost acoperite de asigurări. 

În Europa, seceta a produs pagube de 20 de miliarde de dolari, afectând recoltele și crescând prețurile

Pe “Bătrânul continent”, furtuna Eunice a produs în luna februarie pagube de 4,3 miliarde de dolari și a provocat decesul a 16 persoane. 

Alte evenimente care au durat pe parcursul întregului an, cum ar fi secetele din Brazilia și China, au costat 4 miliarde de dolari, respectiv 8,4 miliarde de dolari.

Pe lângă primele 10 cele mai costisitoare evenimente climatice din punct de vedere financiar, raportul organizației evidențiază și alte incidente climatice severe, care au provocat, de asemenea, decese, strămutări și daune mediului înconjurător.

O secetă devastatoare a afectat peste 36 de milioane de oameni în Africa de Est, împingându-i pe mulți în pragul foametei. În Africa de Vest, 1,3 milioane de persoane au fost strămutate din cauza inundațiilor care au ucis peste 600 de persoane în Nigeria, Camerun, Mali și Niger.

“În spatele sumelor de bani stau milioane de povești despre pierderi și suferințe umane” 

Patrick Watt, CEO-ul Christian Aid, a declarat: “Cele zece dezastre climatice separate produse în ultimul an, care au costat fiecare mai mult de 3 miliarde de dolari, reprezintă un indice al valorii financiare plătite pentru pasivitatea în cazul crizei climatice”. 

Dar, în spatele sumelor de bani se află milioane de povești despre pierderi și suferințe umane. Fără reduceri majore ale emisiilor de gaze cu efect de seră, această taxă umană și financiară va crește”, a adăugat acesta. 

Costul uman al schimbărilor climatice este văzut în casele nimicite de inundații, decesele persoanelor dragi în urma furtunilor și comunitățile distruse de secetă. Anul acesta a fost unul devastator pentru cei care se întâmplă să trăiască în prima linie a crizei climatice”, a mai spus Patrick Watt. 

Care sunt primele 10 dintre cele mai costisitoare dezastre climatice produse în 2022, din punctul de vedere al pierderilor asigurate, potrivit raportului:

  • Februarie: Furtuna Eunice. A afectat Belgia, Germania, Irlanda, Ţările de Jos, Polonia, Marea Britanie. Decese raportate: 16. Pagube financiare: 4,3 miliarde dolari. 
  • Februarie-martie: Inundaţii în estul Australiei. Decese raportate: 27. Persoane strămutate: peste 60.000. Pagube financiare: 7,5 miliarde de dolari.
  • Aprilie: Inundaţii în provinciile KwaZulu-Natal şi Eastern Cape din Africa de Sud. Decese raportate: 459. Persoane strămutate: peste 40.000. Pagube financiare: 3 miliarde de dolari.
  • Iunie-septembrie: Inundaţii în Pakistan. Decese raportate: 1.739. Persoane strămutate: peste 7 milioane. Pagube financiare: 5,6 miliarde de dolari.
  • Iunie-septembrie: Inundaţii în China. Persoane strămutate: 239. Pagube financiare: 12,3 miliarde de dolari.
  • Iunie-septembrie: Secetă în Europa. Pagube financiare: 20 de miliarde de dolari.
  • Septembrie: Uraganul Fiona. Zone afectate: Caraibe şi Canada. Decese raportate: 25. Persoane strămutate: 13.000. Pagube financiare: 3 miliarde de dolari.
  • Septembrie-octombrie: Uraganul Ian. Zone afectate: Cuba şi State Unite ale Americii. Decese raportate: 130. Persoane strămutate: 40.000. Pagube financiare: 100 de miliarde de dolari.
  • Pe tot parcursul anului: Secetă în Brazilia. Pagube financiare: 4 miliarde de dolari.
  • Pe tot parcursul anului: Secetă în China. Pagube financiare: 8,4 miliarde de dolari.

*Informațiile prezentate în cadrul acestui articol au fost preluate din raportul prezentat de organizația caritabilă Christian Aid, intitulat Counting the cost 2022: a year of climate breaking. Pentru mai multe informații, acesta poate fi accesat aici.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă