Primăria Sectorului 1 deschide un apel de proiecte pentru finanțări nerambursabile în valoare totală de 7 milioane de lei. ONG-urile pot obține sprijin financiar pentru proiecte educaționale, culturale, sportive și de mediu, desfășurate la nivel local, în cartierele din sector.
Apelul este deschis până pe 21 iulie 2025, ora 16:00, iar proiectele pot fi depuse online sau fizic la registratura primăriei. Sunt eligibile organizațiile non-profit (asociații și fundații) care pot asigura o contribuție proprie de cel puțin 10% din valoarea proiectului.
„Investim în comunitate. Aceste finanțări sunt pentru proiecte care creează legături mai puternice între oameni, care aduc educația, cultura și sustenabilitatea mai aproape de cartierele din Sectorul 1”, se arată în anunțul Primăriei.
Ce tip de proiecte pot fi finanțate
- Activități educaționale non-formale, tabere, conferințe;
- Evenimente culturale: festivaluri, expoziții, spectacole;
- Competiții sportive pentru toate vârstele, inclusiv persoane cu dizabilități;
- Proiecte de ecologizare, reciclare creativă, educație climatică;
- Inițiative locale pentru îmbunătățirea calității vieții în cartier.
Ce sume pot primi ONG-urile
- Până la 100.000 lei pentru proiecte cu impact la nivel de cartier
- Până la 300.000 lei pentru proiecte cu impact la nivelul întregului sector
- Cofinanțare obligatorie: minim 10%, în numerar și/sau natură
- Buget total disponibil: 7 milioane lei
- 5 milioane pentru proiecte cu impact general
- 2 milioane alocate pe cartiere (100.000 lei/cartier)
Ce cheltuieli sunt eligibile:
- Onorarii pentru specialiști (artiști, traineri, sportivi)
- Transport, cazare, materiale, publicitate
- Cheltuieli administrative și salariale (max. 20%)
Nu sunt eligibile achiziții de terenuri/clădiri, alcool, tutun, cheltuieli personale sau datorii restante
Documentele necesare:
- Cerere de finanțare
- Buget detaliat
- Acte ale organizației (statut, certificat fiscal, bilanț)
- Declarații, CV coordonator, alte documente prevăzute în regulament
Regulamentul complet: https://primariasector1.ro/programe-si-proiecte/
Proiectele pt fi depuse fizic, la Registratura Primăriei, Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1 sau online, accesând acest link.
Foto și informații via Primăria Sectorului 1