Viorel Lucaci, consilier ARF, a scris prin intermediul paginii sale de Facebook mai multe detalii despre achizițiile pe care le are în desfășurare Autoritatea de Reformă Feroviară. El a oferit și primele imagini și informații despre ramele PESA ce vor fi livrate României de către producătorul polonez.
Potrivit informațiilor furnizate de către Viorel Lucaci, în următorii ani, la operatorii de transport feroviar din România vor ajunge aproape 230 de vehicule noi – fie că vorbim despre rame sau locomotive, contractate deja sau din proiecte viitoare.
Ce trenuri cumpără România?
”ARF are în desfășurare în prezent proiecte de livrare de vehicule feroviare noi semnate împreună cu doi constructori europeni, respectiv:
- cu Alstom (prin Alstom Transport S.A. – filiala din România a constructorului francez), pentru proiectele RE-IR1 (rame electrice interregionale) care presupune livrarea a 37 de rame, contractul fiind semnat în data de 22.03.2022 și LE (locomotive electrice) care presupune livrarea a 16 locomotive, contractul fiind semnat la data de 29.01.2024;
- cu PESA (Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz Spolka Akcyina), pentru proiectele RE-IR2 (rame electrice interregionale) care presupune livrarea a 20 de rame, contractul fiind semnat în data de 19.02.2023 și RE-R1 (rame electrice regionale de scurt parcurs) care presupune livrarea a 62 de rame împărțite în trei loturi, cele trei contracte aferente loturilor fiind semnate în data de 30.01.2024.”, spune Viorel Lucaci.
În concluzie, discutăm de un total de 135 de vehicule feroviare (rame electrice și locomotive electrice), respectiv:
- 82 de rame electrice seriile 655-5 și 655-6 PESA pentru RE-R1 și RE-IR2;
- 37 de rame electrice Coradia Stream Alstom pentru RE-IR1;
- 16 locomotive electrice TRAXX 3 MS Alstom pentru LE.
La cele 135 de vehicule feroviare a căror achiziție a fost deja contractată, se adaugă alte aproape 100 de vehicule (rame electrice și locomotive electrice) ce vor face obiectul unor viitoare proiecte de achiziție, potrivit consilierului ARF, Viorel Lucaci. Aceste proiecte sunt:
- Locomotive electrice (LE2), care presupune achiziția a 23 de locomotive;
- Automotoare în tracțiune electrică cu hidrogen (RE-H), care presupune achiziția a 12 astfel de vehicule;
- Rame electrice regionale (RE-R2), care presupune achiziția a 34 de rame;
- Rame electrice regionale (RE-R3), care presupune achiziția a 24 de rame.
”Adunând aceste proiecte – atât cele aflate în desfășurare (deja contractate) cât și cele viitoare – se creionează o perspectiva ce reprezintă un număr de aproape 230 de vehicule feroviare noi și moderne care ajung sau vor ajunge la operatorii de transport feroviar din România (39 de locomotive + 177 de rame electrice și 12 automotoare în tracțiune electrică pe hidrogen). Ar fi complet nedrept să negăm că operatorii de călători din România s-ar afla într-un context pozitiv fără precedent de modernizare a parcurilor de vehicule. Aceasta în condițiile în care ultimele mari achiziții sau modernizări de vehicule feroviare au avut loc acum cel puțin 17 ani și au fost destinate exclusiv CFR Călători (120 de automotoare Siemens Desiro livrate între anii 2003 și 2007 + 59 locomotive diesel electrice modernizate de Electroputere Craiova cu General Motors la începutul anilor 2000).”, explică Viorel Lucaci în postarea sa de pe Facebook.
Despre ramele PESA
”Ramele electrice construite de PESA pentru cele două proiecte de achiziții RE-IR2 și RE-R1 sunt similare din punct de vedere structural și al parametrilor, cu excepția amenajărilor interioare. Fiind denumite Seria 655-5 și Seria 655-6), ramele au o compunere fixă formată din trei unități, notate cu A, C și B. Din cele trei, unitatea A este motoare, formula osiilor ramei fiind Bo’-Bo’+2’2’+2’2′. Rama are șase boghiuri, dintre care două sunt motoare (cele de sub unitatea A). Ambele pantografe sunt amplasate pe unitatea B. Echipamentul de tracțiune (de forță) este amplasat în mare majoritate pe acoperișul caroseriilor celor trei unități.”, descrie Viorel Lucaci ramele poloneze achiziționate de țara noastră prin ARF.
Imagini via Facebook / Viorel Lucaci