Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Polonezii de la PESA câștigă licitația pentru 20 de rame electrice în România. Cum vor arăta și pe ce rute vor circula noile trenuri inter-regionale?

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează prin intermediul unui comunicat de presă faptul că a desemnat societatea PESA (Polonia), drept câștigător al licitației pentru achiziția a 20 de rame electrice destinate serviciilor publice obligatorii de transport feroviar de călători de mediu și lung parcurs RE-IR2, împreună cu serviciile de mentenanță pe o perioadă de 15 ani.

Finantarea proiectului de achiziție a trenurilor electrice RE-IR2 este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Astfel, după finalizarea evaluării propunerilor tehnice, financiare, precum și a documentelor de eligibilitate, al celor doi producători de material rulant care au depus oferte și primirea avizelor conform necondiționate de la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), Comisia de evaluare a oficializat câștigarea licitației, prin desemnarea producătorului de material polonez – PESA.

Potrivit comunicatului de presă remis de către ARF, valoarea totală estimată a achiziției este cuprinsă între 1.201.615.722 lei și 2.374.592.590 lei, fără TVA, inclusiv serviciile de mentenanţă și reparații necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcțiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie, conform Caietului de Sarcini.

De asemenea, în contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 15 ani și cantității cu 9 rame electrice inter-regionale. Suplimentarea cantităților achiziționate va putea fi făcută prin încheierea unor acte adiționale la contractul de achiziție.

Pe ce rute vor circula noile trenuri inter-regionale?

În baza rezultatelor studiului de fezabilitate care stă la baza acestui proiect și a indicatorilor tehnico-economici aprobați de Guvernul României, ramele electrice RE-IR2 vor fi utilizate pe următoarele rute: 

  • Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; 
  • Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova; 
  • Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău- Pașcani-Iași/Suceava; 
  • Galați – Mărășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava; 
  • Galați-Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia); 
  • (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău -Pașcani – Iași/Suceava;
  • (Giurgiu) București – Ciulnița – Călărași.

Conform analizei de exploatare a liniilor în curs de electrificare, Cluj Napoca – Oradea și Craiova- Calafat, extinderea serviciilor, după finalizarea electrificării, trenurile vor fi operate și pe următoarele rute de circulație: 

  • Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; 
  • Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Cum vor arăta ramele PESA?

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de către producătorul PESA prin intermediul unui comunicat de presă, compania a licitat rame electrice formate din 3 unități, capabile să atingă viteze de până la 160 km/h, cu 192 de locuri de clasa I și a II-a.

”Vehiculele pe care le vom livra Căilor Ferate Române vor fi o dezvoltare a unităților electrice Pesa 655-3 furnizate transportatorului privat ceh RegioJet. Acestea vor fi marcate 655-6 și 655-5”, a explicat Jan Bończyk, șeful de vânzări pentru piețele externe Pesa.

Pe lângă licitația pentru 20 de rame de lung parcurs RE-IR2, compania poloneză PESA a mai participat și la licitația pentru 62 de rame electrice regionale RE-R.

În cazul în care ar câștiga ambele licitații, compania poate primi, în total, comenzi pentru furnizarea de 91 vehicule cu întreținere timp de 15 ani, iar valoarea totală a acestor contracte se va ridica la aproximativ 4 miliarde PLN – aprox. 862 de milioane de euro.

”Această licitație nu este doar despre livrarea de vehicule, ci și despre investiții pe piața locală din România. Presupunem că pentru a asigura întreținerea a peste 90 de vehicule, Pesa va crea centre de service dedicate în trei regiuni, iar în această chestiune dorim să cooperăm și cu parteneri locali” a subliniat reprezentanta Pesa în România, Hanna Wiśniewska-Sibru

Via Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și PESA

Credit foto: comunicat de presă PESA

Total
0
Shares
Pe aceeași temă