Muzeul Național de Istorie din București ar urma să intre într-un amplu proces de restaurare. În ce va consta și când ar putea începe șantierul

Credit foto: Jaroslav Hruska / Shutterstock.com

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), găzduit în fostul Palat al Poștelor de pe Calea Victoriei, va trece printr-un amplu proces de consolidare, restaurare și modernizare. Lucrările sunt estimate să înceapă la începutul anului 2028 și să dureze aproximativ cinci ani, iar investiția depășește 150 de milioane de euro. Proiectul nu vizează doar structura clădirii, veche de peste un secol, ci și reorganizarea unor spații interioare și o mai bună legătură a muzeului cu Centrul Vechi.

Informațiile au fost prezentate de Bogdan Trâmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului din Ministerul Culturii (citat de către AGERPRES), care a precizat că documentația pentru intervenții se află în etapa finală de obținere a avizelor. Ministerul intenționează să aprobe până la sfârșitul anului indicatorii tehnico-economici prin hotărâre de Guvern, iar în 2027 să organizeze licitația pentru proiectarea tehnică și execuția lucrărilor.

Investiția este finanțată prin cel de-al treilea Acord-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat reabilitării patrimoniului construit și modernizării unor clădiri culturale.

O clădire de peste 100 de ani, cu probleme structurale și funcționale

Fostul Palat al Poștelor a fost construit în urmă cu mai bine de un secol, iar ultimele intervenții ample asupra clădirii au avut loc în anii 1970, când aceasta a devenit sediul Muzeului Național de Istorie. O tentativă de consolidare din anii 2000 a fost abandonată, iar lucrările au fost întrerupte.

Potrivit arhitectului Mircea Căpățână, șeful de proiect, problemele nu sunt doar structurale. Clădirea nu a fost concepută inițial pentru a găzdui un muzeu cu un patrimoniu atât de amplu și nu dispune de toate sistemele de siguranță și protecție împotriva incendiilor necesare unei instituții muzeale moderne.

Proiectul urmărește, astfel, să adapteze clădirea la cerințele actuale de conservare și expunere a obiectelor de patrimoniu, dar și să îmbunătățească funcționarea muzeului.

Corpul care adăpostește copia Columnei lui Traian va fi înlocuit

Una dintre cele mai importante intervenții privește corpul central al clădirii, construit în anii 1970 pentru a adăposti baza copiei Columnei lui Traian și metopele acesteia.

Arhitectul Mircea Căpățână a explicat că actuala construcție, de formă pătrată, va fi înlocuită cu un corp de dimensiuni mai reduse în plan, dar mai înalt. Schimbarea ar urma să elibereze o parte din curtea interioară, care în prezent este descrisă de proiectanți drept un spațiu rezidual, fără funcțiuni publice sau culturale.

Noua configurație ar trebui să permită o folosire mai bună a curții și să creeze o legătură directă între muzeu și Centrul Vechi. Proiectul prevede o a doua cale de acces în clădire, dinspre zona Centrului Istoric, pe lângă intrarea existentă de pe Calea Victoriei.

Este una dintre schimbările cu potențialul cel mai vizibil pentru oraș, muzeul ar putea deveni mai permeabil către spațiul public din jur, iar curtea interioară ar putea găzdui activități culturale, nu doar să funcționeze ca spațiu tehnic sau de trecere.

Cele peste 17 milioane de obiecte vor fi mutate înainte de începerea lucrărilor

Înainte de șantier, patrimoniul muzeului trebuie mutat într-un spațiu adecvat. Potrivit lui Bogdan Trâmbaciu, colecțiile sunt deja ambalate și pregătite pentru relocare, iar Ministerul Culturii analizează mai multe variante pentru construirea unui depozit adaptat nevoilor instituției. Acesta ar urma să fie realizat în 2027.

Colecțiile MNIR, împreună cu cele filatelice, numără peste 17 milioane de obiecte. Mutarea lor presupune condiții speciale de transport și depozitare, astfel încât procesul de restaurare să nu pună în pericol piesele de patrimoniu.

Muzeul nu intenționează însă să dispară din viața publică pe durata șantierului. Directorul general Cornel Ilie a declarat că instituția va continua să organizeze expoziții și evenimente în alte spații, chiar dacă nu va putea prezenta întregul patrimoniu în forma actuală. Printre colecțiile care vor intra în procesul de restaurare se numără și Tezaurul.

Potrivit conducerii MNIR, publicul va putea avea în continuare acces la obiecte din colecții, prin expoziții organizate în unul sau mai multe spații pe parcursul celor aproximativ cinci ani de lucrări.

Dacă etapele administrative și licitația se vor încheia conform calendarului anunțat, șantierul ar urma să înceapă la începutul lui 2028, iar muzeul să fie redeschis în forma sa modernizată în jurul anului 2033. Până atunci, rămân de urmărit atât realizarea depozitului pentru colecții, cât și detaliile finale ale intervenției asupra clădirii și a curții interioare.


Citește și:

Total
0
Shares
Related Posts