Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Bucureștiul împlinește 567 de ani. Ce poți face în oraș în weekendul de 19 și 20 septembrie, de la video mapping la Parlament și triunghiul muzeelor, până la turul retrocedărilor ilegale în Titan

Bucureștiul împlinește în acest weekend, pe 20 septembrie, 567 de ani de la prima atestare documentară, iar orașul are programate zeci de evenimente în cele doua zile libere. De la proiecții de video mapping pe fațada Parlamentului și concerte până la tururi ghidate, muzee, filme în aer liber și activități organizate de comunități, sunt destule variante pentru un weekend petrecut prin oraș.

Am strâns câteva dintre evenimentele care merită puse pe listă, inclusiv unele mai puțin vizibile în programul oficial al Zilelor Bucureștiului.

Video mapping pe Parlament și concert Rudimental

Unul dintre evenimentele centrale ale weekendului este iMapp Bucharest, care revine în Piața Constituției cu cea de-a 11-a ediție.

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20:00, înaintea proiecțiilor de video mapping, are loc concertul Rudimental. De la 21:30, fațada Palatului Parlamentului devine ecran pentru lucrările celor șapte câștigători internaționali invitați la competiție, sub tema „Past. Forward.”.

Programul serii include și proiecția „NADIA – The Perfect 10”, dedicată Nadiei Comăneci.

Duminică, programul din Piața Constituției continuă de la ora 16:00 cu muzică și un DJ set WhoMadeWho.

Calea Victoriei devine din nou spațiu pentru oameni

Pe Calea Victoriei, „Străzi Deschise” aduce sâmbătă și duminică activități sportive, expoziții, spectacole de teatru și circ, concerte, dezbateri și tururi ghidate.

Unul dintre evenimentele mai neobișnuite are loc în fața Muzeului Național de Artă al României, de la ora 19:00, în ambele zile. Sunetele produse de public vor fi transformate în melodii, iar participanții vor putea alege piesa câștigătoare.

Duminică seară, de la ora 20:00, la Cercul Militar Național are loc un spectacol care combină moda, muzica, dansul și proiecțiile video. Ținutele de scenă sunt realizate de studenții UNArte din haine second-hand.

Un traseu prin trei muzee, pentru copii

În Sectorul 1, copiii și părinții pot face în acest weekend un traseu prin trei dintre muzeele de pe Șoseaua Kiseleff: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Geologie.

Proiectul „Triunghiul Muzeelor” are loc pe 19 și 20 septembrie, între 10:00 și 18:00. Copiii pot primi un „Pașaport al exploratorului” și pot porni prin cele trei muzee în căutarea unor indicii, în jurul temei Dobrogea.

Accesul este gratuit cu brățara distribuită pentru eveniment. Organizatorii spun că au fost pregătite aproximativ 8.000 de brățări, care pot fi ridicate și în weekend de la punctele de informare din zona celor trei muzee. Un adult poate însoți gratuit copilul.

Șoseaua Kiseleff va fi în acest weekend pietonală, promenadă culturală, unde vor avea loc și ateliere gratuite pentru copii, la care participarea nu este condiționată de brățară. Programul întreg este disponibil aici.

O plimbare prin istoria retrocedărilor din Titan

Dacă ești interesat de soarta orașului, de ecologie, sau vrei să faci o incursiune în istoria recentă a orașului, Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan organizează un nou Tur al retrocedărilor din Titan.

Turul are loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11:00, și pornește de la Sala Gloria. Bogdan Stroe va vorbi despre zona retrocedată din IOR și împrejurimile ei, despre mecanismul retrocedărilor și despre cazurile aflate în jurul parcului, precum și despre procesele prin care comunitatea încearcă să conteste unele dintre aceste retrocedări.

Evenimentul face parte din „One World Romania Comunități”, program care se desfășoară în Titan și în Parcul IOR între 18 și 20 septembrie.

În program mai sunt și alte tururi, dar și ateliere despre spațiul comun, drepturi cetățenești, patrimoniu, natură și grădinărit comunitar, precum și activități pentru copii și familii.

Tot în cadrul programului sunt organizate proiecții de filme documentare la Filiala Liviu Rebreanu a Bibliotecii Metropolitane București, urmate de discuții educaționale.

Masa Nesfârșită revine în Amzei

La intersecția străzilor Christian Tell și Biserica Amzei, „Masa Nesfârșită”, proiectată de artistul și designerul francez Olivier Vadrot, revine pentru două zile.

Credit foto: Facebook / La Mița Biciclista

Pe 19 și 20 septembrie, în jurul mesei sunt programate ateliere pentru copii, conversații despre București, muzică, jocuri și film în aer liber. Sâmbătă seara cântă Taraful de la Vărbilău, iar duminică programul include muzică și proiecția filmului „Un film cu o fată fermecătoare”, regizat de Lucian Bratu.

Evenimentul „Amzei. Cartier deschis” are acces liber.

Arcul de Triumf poate fi vizitat gratuit

Duminică, 20 septembrie, Arcul de Triumf poate fi vizitat gratuit între orele 10:00 și 18:00.

De la ora 16:00, sub arc are loc și un recital de pian și vioară, cu un program care combină creații românești și repertoriu clasic cu tango și alte ritmuri.

Este una dintre variantele mai simple pentru cei care vor să profite de weekend pentru a vedea Bucureștiul de la înălțime și dintr-un loc pe care poate nu îl vizitează foarte des.

Muzică interbelică la Sala Dalles

Pentru o călătorie într-un alt București, duminică seară, de la ora 19:00, la Sala Dalles are loc „D’alles Bucureștilor de altădată”.

Programul este construit în jurul muzicii din perioada 1919-1939 și încearcă să recreeze atmosfera Bucureștiului interbelic.

Weekend spaniol în grădina Filipescu-Cesianu

Grădina Casei Filipescu-Cesianu găzduiește în acest weekend o nouă ediție Weekend Sessions, de această dată cu tematică spaniolă.

Sâmbătă și duminică, între orele 16:00 și 21:00, sunt programate muzică live și DJ seturi, tururi ghidate în Muzeul Vârstelor, ateliere pentru copii și cinema în aer liber.

Accesul se face pe baza biletului la muzeu.

Și Primăria Capitalei își deschide porțile

Cei curioși să vadă cum arată și cum funcționează sediul administrației Bucureștiului pot participa la tururile gratuite organizate la Primăria Capitalei.

Sâmbătă sunt programate două tururi, între 16:00 și 17:00, respectiv 17:00 și 18:00. Duminică mai sunt două, între 12:00 și 13:00 și între 13:00 și 14:00.


Citește și:

Total
0
Shares
Pe aceeași temă