Credit foto: Alex Busuioceanu / Asociația Parcul Natural București
Asociația Parcul Natural București a anunțat startul unui proiect inedit pentru București. Zilele acestea ia naștere prima grădină de ploaie din Capitală, un tip de spațiu verde implementat tot mai des în orașele europene ca măsură de adaptare la schimbările climatice.
Grădina va fi amplasată în Parcul Tineretului, într-o zonă în care pământul era angrenat la fiecare ploaie mare pe trotuar și, mai departe, la canalizare.

„Apa este ce mai importantă resursă în vremurile pe care le care trăim, iar spațiile verzi au un rol important în retenția ei și în reglarea temperaturii din oraș prin evapotranspirație. Sub presiunea evidentă a schimbărilor climatice, perioadele de secetă prelungită vor alterna cu ploi abundente, iar orașele și spațiile verzi trebuie regândite pentru a face față acestor provocări.”, spun reprezentanții Asociației Parcul Natural București.
Ce este o grădină de ploaie?
Conceptul grădinilor de ploaie (rain garden) urmărește păstrarea apei pluviale în sol prin intermediul drenurilor, reamenajarea pantei terenului și folosirea unor specii de plante cu o amplitudine ecologică mare, rezistente atât la secetă și la umezeală. Specialiștii spun un alt avantaj al acestor zone este că pot deveni un refugiu pentru fluturi și broscuțe, încurajând astfel biodiversitatea urbană.

Grădina de ploaie din Parcul tineretului este amenajată de Asociația Parcul Natural București în parteneriat cu Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB). Soluția a fost proiectată de peisagiștii Diana Culescu și Mihai Culescu. Asociația mulțumește, de asemenea, City Garden și Cris Garden, care se implică în realizarea grădinii.
„Le mulțumim anticipat și bicicliștilor, care sperăm să înțeleagă importanța amenajării și să nu mai folosească scurtătura creată prin acea peluză.”, atrag atenția reprezentanții asociației.

În weekend, atelier pentru sănătatea spațiilor verzi, tot în Parcul Tineretului
Asociația Parcul Natural București invită oamenii interesați și la un atelier pentru sănătatea spațiilor verzi din București, având în prim-plan arborii maturi aflați în declin biologic din Parcul Tineretului și măsurile care pot fi implementate pentru recuperarea lor.

„Parcul Tineretului este una dintre oazele esențiale ale Bucureștiului, o punte verde între Parcul Carol, Parcul Natural Văcărești și râul Dâmbovița. Sub verdeața aparentă, cei aproximativ 7000 de arbori și solul de sub ei duc o luptă inegală cu seceta, poluarea și modul nepotrivit în care, câteodată, sunt tratați.
Ghidați de arboristul Alex Purcaru, vom putea observa direct cum se intervine corect pe arborii maturi aflați în declin biologic, ce tipuri de tăieri sunt într-adevăr necesare, vom asista la decompactarea și mulcirea solului, măsuri necesare pentru a sprijini întreținerea arborilor și a le crește reziliența în fața schimbărilor climatice.
Ne vor însoți în teren și peisagistele Diana Culescu și Andreea Răducu, autoarele Raportului de specialitate privind vegetația din Parcul Tineretului. Vom vorbi despre concluziile raportului, un studiu complex, care oferă o analiză integrată și profesionistă a stării reale a fondului vegetal, bazată pe observații de teren și pe metodologii recunoscute la nivel internațional (ARCHI și ISA TRAQ).”, precizează reprezentanții Asociației Parcul Natural București.
Informații importante:
- Punctul de întâlnire este la intrarea principală in Parcului Tineretului, vizavi de C.N. Gheorghe Șincai;
- Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin completarea acestui formular: https://forms.gle/QNcb3HidLVf9UreH7.

Atât atelierul pentru sănătatea spațiilor verzi, cât și realizarea grădinii de ploaie sunt finanțate prin programul Platforma de mediu pentru București, inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, prin runda susținută de Orange Romania.