Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Tot ce trebuie să știi despre noile tramvaie din București: cum vor arăta și când vor fi introduse în circulație

Primele tramvaie noi – din cele 100 comandate de către Primăria Municipiului București – vor fi livrate în luna iunie a acestui an. Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a efectuat luni, 28 martie, o vizită de lucru la fabrica din Arad, unde se află în producție primele unități ale tramvaiului Imperio.

Reprezentanții companiei Astra Arad au oferit asigurări cu privire la faptul că primul tramvai va ajunge la București în jurul datei de 1 iunie, cu 2 luni mai devreme decât termenul stabilit prin contract. ”După cum ştiţi, avem un contract semnat cu Astra Arad pentru 100 de tramvaie de 36 de metri. (…) Conform contractului, primul tramvai ar fi trebuit să vină în luna august 2022, dar domnul director ne-a făcut o surpriză şi ne spune că în jurul datei de 1 iunie o să avem primul tramvai din această serie”, a declarat Nicușor Dan la conferința de presă susținută în timpul vizitei sale.

Noile tramvaie vor fi verde deschis, aceeași culoare folosită acum la autobuzele hibrid Mercedes Citaro

Cele 100 de tramvaie noi, achiziționate printr-un contract semnat anul trecut pentru aproape 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile prin programul Ministerului Dezvoltării, reprezintă o gură de oxigen pentru transportul public Bucureștean. Așa cum a precizat edilul Capitalei, ”Bucureştiul, după 1990, nu a produs în uzina proprie decât 17 tramvaie, tot restul de tramvaie pe care le avem în circulaţie, aproximativ 300, sunt dinainte de 1990″. 

Primele tramvaie vor circula pe linia 41 începând cu luna august

Noile garnituri vor circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55, primele tramvaie Imperio urmând a fi introduse în luna august pe linia 41, iar tramvaiele cele mai vechi – precum cele de Tatra – vor fi retrase progresiv. După primele unități așteptate în luna iunie, ritmul de livrare va fi de 4 tramvaie pe lună.

În cadrul conferinței de presă, Nicușor Dan a vorbit și despre problema investițiilor în infrastructură. Astfel, acesta a atras atenția asupra peroanelor care necesită modernizarea și creșterea în dimensiuni, acțiuni necesare pentru introducerea în circulație a noilor tramvaie. El a precizat faptul că aceste lucrări vor fi realizate în perioada următoare prin Trustul de Clădiri Metropolitane. 

Noile tramvaie vor putea transporta 322 de călători, dintre care 56 de locuri pe scaune

Nu în ultimul rând, Nicușor Dan a vorbit și despre importanța proiectelor din zona transportului în comun, trasând unul dintre obiective în ceea ce privește modernizarea flotelor, și anume electrificarea. ”Pentru a convinge oamenii să circule cu transportul public şi nu cu maşina proprietate personală este nevoie de investiţii în zona de transport public. (…) Împreună cu cele 100 de troleibuze și cele 100 de autobuze electrice pe care PMB le va cumpăra, achiziția tramvaielor e un pas important pentru electrificarea flotei de transport public în Capitală.”, a conchis Primarul General al Bucureștiului.

Cele mai importante caracteristici ale tramvaielor Imperio:

  • Lungime de 36 de metri, podea 100% coborâtă
  • Capacitate de transport 322 de călători, dintre care 56 locuri pe scaune
  • Rampă pentru fotolii rulante ale persoanelor cu mobilitate redusă
  • Loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante şi landourile pentru copii
  • Monitoare informative LCD, iluminat interior cu LED
  • Sistem de climatizare
  • WIFI gratuit pentru călători
  • Sistem de supraveghere video interior și exterior
  • Noile tramvaie vor fi vopsite în schema de culori folosită acum la autobuzele hibrid Mercedes Citaro – verde deschis. Aceasta va fi utilizată și pentru viitoarele achiziții
Total
0
Shares
Pe aceeași temă