Credit foto: Facebook / Direcția Generală de Poliție Locală a Municipiului București
Poliția Locală a Municipiului București, în colaborare cu Administrația Străzilor, a demarat o acțiune de sancționare și ridicare a mașinilor parcate ilegal în stațiile de transport public, începând cu zona Șoseaua Pantelimon. Acțiunea vizează și eliberarea benzilor destinate transportului public.
În cadrul operațiunii, autoritățile anunță că vor aplica sancțiuni și vor ridica vehiculele parcate în stațiile STB sau în zonele unde accesul este restricționat.
Ce spun autoritățile
Începând de astăzi, șoferii care:
- parchează sau opresc în stațiile STB,
- circulă pe benzile dedicate transportului public,
- ignoră semnele de acces interzis,
vor fi sancționați conform legislației.
Amenzile anunțate sunt:
- Oprire neregulamentară: între 405 și 607,5 lei + 2 puncte penalizare
- Staționare neregulamentară (peste 5 minute): între 810 și 1.012,5 lei + 3 puncte penalizare
- Circulație ilegală pe banda BUS: între 405 și 607,5 lei + 2 puncte penalizare
Primele rezultate, conform Poliției Locale a Bucureștiului: 131 de sancțiuni contravenționale aplicate și 518 note de constatare emise.
Reacții: bun început, dar rămâne de văzut dacă e doar temporar
Mulți cetățeni au salutat inițiativa, dar au exprimat rezerve privind consecvența acesteia. Comentarii apărute pe rețelele sociale subliniază nevoia unei aplicări ferme și constante:
„Degeaba faceți asta azi, anunțat, și apoi 6 luni nimic. Trebuie acțiune constantă pe toate marile bulevarde dacă vreți să ajutați circulația STB. Altfel sunt doar acțiuni de PR în contextul viitoarelor tăieri de costuri.”
„O inițiativă foarte bună, care ar trebui să fie permanentă. Sunt foarte multe cazuri în București de autoturisme parcate cu încălcarea legii. Este nevoie de siguranță rutieră și pietonală în Capitală.”
Reacția societății civile: „Mai bine mai târziu decât niciodată”
Organizația Vrem Schimbare, o inițiativă civică pentru orașe mai sigure și mai prietenoase cu oamenii, a salutat public anunțul, dar avertizează asupra caracterului său potențial temporar. Într-o reacție pe pagina de Facebook, ONG-ul precizează:
„Deși aplicarea de sancțiuni pentru ocuparea abuzivă și ilegală a domeniului public era posibilă și până acum, Direcția Generală de Poliție Locală a Municipiului București a anunțat că nu va mai tolera încălcarea legii la volan și va acționa pentru eliberarea domeniului public de autoturismele parcate în stațiile de transport public.”
Reprezentanții organizației amintesc că oprirea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public este interzisă prin Codul Rutier (art. 72, litera g) și atrag atenția asupra degradării continue a spațiului public din cauza parcărilor abuzive:
„Bucureștiul a devenit o imensă parcare, iar orice spațiu este transformat într-un loc de parcare, chiar și cu prețul încălcării legii și al blocării transportului public sau al deplasării pietonilor în siguranță.”
Vrem schimbare încheie printr-o întrebare legitimă: „Acțiunea autorităților va fi una de lungă durată și care va produce rezultate reale, sau este doar o măsură temporară?”