Credit foto: Mike Mareen / Shutterstock.com
Primăria Municipiului București a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție pentru 7 microbuze electrice, care vor fi utilizate în rețeaua de transport public metropolitan București–Ilfov. Cinci dintre vehicule vor deservi Capitala, iar două vor fi alocate comunei Snagov.
Pe lângă vehicule, vor fi achiziționate și stații de încărcare – 5 stații lente și 2 rapide pentru București și 2 lente și 1 rapidă pentru Snagov.
Investiție cu finanțare prin PNRR
Achiziția este finanțată din fonduri nerambursabile obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în baza unui contract semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea totală estimată a achiziției este de 10,78 milioane lei (fără TVA).
Noile microbuze electrice sunt parte din strategia de reducere a emisiilor și promovare a mobilității durabile, cu scopul de a îmbunătăți frecvența, eficiența și accesibilitatea transportului periurban.
Specificații tehnice
Potrivit caietului de sarcini, prin microbuz electric se înțelege autobuz din categoria M2 sau M3, care are o capacitate de cel mult 22 de pasageri șezând sau în picioare, în afara scaunului conducătorului.
Conform caietului de sarcini, microbuzele vor avea:
- Capacitate maximă: 22 de pasageri (șezând sau în picioare, exclusiv șoferul)
- Autonomie minimă: 160 km în condiții de încărcare maximă
- Podea coborâtă integral și facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități, inclusiv rampă
- Cel puțin o ușă dublă automată pentru pasageri și o ușă separată pentru șofer
Termenul de livrare este de maximum 10 luni de la semnarea contractului. Microbuzele vor beneficia de o garanție completă (full warranty) de minimum 5 ani.
Evaluarea ofertelor
Ofertele pot fi depuse până la 29 mai 2025, ora 15:00. Evaluarea va ține cont de:
- Preț (în proporție de 40%)
- Durata garanției (în proporție de 20%)
- Autonomia vehiculului (în proporție de 20%)
- Timpul de livrare al întregului lot (în proporție de 20%)