Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Mașinile electrice mai au parcarea gratuită în București până în 2027. Hibridele, nu. De ce a vrut edilul Ciucu să elimine toate gratuitățile: „Parcarea gratuită transmite că mașina este soluția!”

După o dezbatere tensionată în Consiliul General al Municipiului București, administrația a făcut un pas înapoi – dar doar pe jumătate. Parcarea gratuită pentru mașinile electrice va fi menținută, însă doar temporar, în timp ce alte categorii pierd complet acest beneficiu.

Decizia vine după ce un amendament propus de USR și REPER a fost votat în ședința CGMB, schimbând forma inițială a proiectului propus de primarul general Ciprian Ciucu.

Parcarea gratuită pentru electrice, prelungită până în 2027

În forma finală adoptată, proprietarii de mașini electrice vor putea parca gratuit pe locurile administrate de Primăria Capitalei până la 31 decembrie 2027.

Amendamentul a trecut cu 38 de voturi pentru, 4 abțineri și 3 voturi împotrivă.

    Proiectul în ansamblu a fost adoptat cu o majoritate și mai largă: 42 de voturi pentru și nicio opoziție directă.

    Este, practic, un compromis între intenția inițială a administrației de a elimina complet gratuitățile și presiunea politică pentru menținerea facilității. Totuși, chiar și susținătorii amendamentului spun că măsura nu ar mai trebui prelungită după acest termen.

    Ce se schimbă de la 1 mai: hibridele și jurnaliștii pierd gratuitatea

    Dacă pentru electrice s-a găsit o soluție de compromis, pentru alte categorii decizia este clară:

    • mașinile hibride nu vor mai beneficia de parcare gratuită;
    • jurnaliștii își pierd și ei complet acest beneficiu.

    Eliminarea acestor facilități a fost votată cu 46 de voturi favorabile în CGMB. De la 1 mai 2026, toate aceste categorii vor intra în regimul standard de plată: 5 lei/oră pe locurile publice din Capitală.

    De ce a vrut Ciprian Ciucu să elimine toate gratuitățile

    Proiectul inițial, susținut de primarul general, prevedea eliminarea completă a parcării gratuite – inclusiv pentru mașinile electrice.

    Argumentele administrației țin în principal de presiunea tot mai mare asupra locurilor de parcare:

    • există aprox. 90.000 de mașini cu gratuitate la doar 45.000 de locuri;
    • gratuitatea reduce rotația mașinilor și blochează locurile pe termen lung: „Unii dintre posesorii de electrice folosesc parcarea nelimtat (nu le mai mută)”, a spus Ciucu;
    • mașinile electrice ocupă același spațiu ca cele termice;
    • generează pierderi de venituri pentru oraș;
    • aduce inechitate socială: proprietarii de mașini electrice sunt, în medie, mai înstăriți, iar cetățenii fără mașină subvenționează indirect parcarea lor gratis, a celor cu electrice;

    Primarul general a criticat direct politica de gratuități, spunând că aceasta transmite un mesaj greșit despre mobilitate: „Parcarea gratuită transmite că mașina este soluția. În orașele civilizate sunt și alte soluții, cum ar fi transportul în comun.”

    Ce urmează

    Chiar dacă gratuitatea pentru electrice a fost menținută, direcția pe care a luat-o administrația centrală pare destul de clară în ceea privește descurajarea transportului cu mașina personală.

    Într-o postare pe Facebook, Ciprian Ciucu a anunțat deja și alte măsuri pe termen mediu:

    • dezvoltarea unor zone cu emisii reduse: „Aerul curat se obține cu Zone cu Emisii Reduse (va urma, am dat în lucru câteva zone pe care să pilotăm astfel de politici!) și prin infrastructura de încărcare! Dați-mi timp și veți vedea!”
    • investiții în parcări subterane și zone pietonale: Avem nevoie de bani pentru parcari subterane. Acum le analizam pe cele din PIDU, sa vedem cu care începem.

    Citește și: Transportul public din București, dat peste cap de șantiere. Primăria explică ce se întâmplă și ce alternative au călătorii

    Total
    0
    Shares
    Pe aceeași temă