Primăria Capitalei a anunțat că lucrările de consolidare a malurilor lacului Herăstrău ar putea începe în luna octombrie, după ce vor fi finalizate procedurile pentru autorizațiile necesare. Este vorba despre un proiect complex, programat să se desfășoare în două etape – între octombrie 2025 și aprilie 2026, apoi din toamna lui 2026 – care include și modernizarea iluminatului din parc.
”Herăstrăul este cel mai mare parc al Capitalei și o mândrie pentru București. După ani de degradare, punem rând pe rând lucrurile la punct: reparații, curățenie, igienizare, consolidări și modernizări. Obiectivul nostru este ca până în 2026 aleile și malurile să arate așa cum merită bucureștenii”, a declarat primarul general, Stelian Bujduveanu.
Doar intervenții de urgență până în toamnă
Până la demararea proiectului mare, echipele au început deja lucrări punctuale, pentru a pune în siguranță o porțiune de 25–30 de metri de alee unde malul s-a surpat din cauza eroziunii și a condițiilor meteo. Bujduveanu spune că „această lucrare de urgență va dura aproximativ o săptămână și este necesară pentru ca bucureștenii să poată circula în siguranță”.
Edilul adaugă că, în paralel, se fac și lucrări de igienizare și curățenie, iar în perioada următoare vor începe reparațiile la aleile centrale. „Le cerem bucureștenilor înțelegere pentru restricțiile temporare de circulație din zonă, unde există deja rute alternative semnalizate. Beneficiul va fi unul important pentru toată comunitatea”, a mai spus acesta.
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, explică la rândul său că aleile Herăstrăului au aproape un secol de vechime, iar deteriorarea lor a fost inevitabilă. ”În timp, din cauza rădăcinilor arborilor și a fenomenelor meteo, structura lor s-a degradat. Cea mai mare problemă este însă surparea malului. Am accelerat procedurile și am obținut o autorizație pentru lucrările de punere în siguranță a aleii afectate. Estimăm că până la începutul lunii octombrie vom avea autorizația pentru consolidarea întregului mal”, a explicat Judele.
Parcul Herăstrău, tot mai degradat
Anunțul reconsolidării vine într-un moment în care degradarea Parcului Regele Mihai I (Herăstrău) este tot mai vizibilă. ONG-urile și locuitorii au tot reclamat starea precară a infrastructurii și numărul tot mai mare de arbori uscați.
Într-un comunicat transmis recent către Agerpres, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) a recunoscut că din 2021 și până acum cel puțin 1.136 de arbori s-au uscat complet în Herăstrău.
”În prezent, toate avizele de defrișare pentru arborii uscați 100% din București au fost emise. Nu există niciun dosar în așteptare. Astfel, putem interveni prompt acolo unde este nevoie pentru siguranța cetățenilor”, a precizat Judele.
Situația confirmă avertismentele Fundației Eco-Civica, care la începutul lunii august descria starea arborilor din cel mai mare parc al Bucureștiului drept „dezastruoasă”.
Imagini și informații via Facebook / Primăria Municipiului Bucureşti